Professional Documents
Culture Documents
Una dintre cărţile care mi-au zdruncinat din temelii existenţa, este cartea lui David
Vallieres, „Fail Fast and Other Contrarian Business Rules” (2007, Eşuează rapid şi
alte reguli contrare afacerilor), ulterior (2009) devenită „How I Made $ 1,200,000 or
More, Online” (Cum am făcut $ 1,200,000 sau mai mult în afaceri pe internet).
De aici, am extras 3 (trei!) idei extraordinare:
1. „Perseverenţa este de neînvins!”
2. „Doar cine poate face bani fără bani, poate face bani cu bani!”
3. „Eşuează rapid şi treci mai departe!”
Putem numi aceste trei idei oricum: Principii, reguli, secrete... Oricum!
Felul în care le botezăm, contează mai puţin. Ceea ce contează, este felul în care
interpretăm aceste idei şi felul în care le aplicăm.
De aceea, am considerat că este un bun punct de plecare să povestim cum anume am
privit noi aceste idei. Pentru că felul în care le-am privit noi, cei care vă spunem această
poveste, adică, Monica şi cu Şerban, este diferit de felul în care sunt ele privite în mod
obişnuit.
Această perspectivă diferită, ne-a zdruncinat la amândoi existenţa din temelii. Dar a
fost un şoc care ne-a adus în situaţia de a înţelege altfel succesul. Şocul necesar pentru
a vedea că de fapt, avem tot timpul succes.
Din păcate, oamenii înţeleg greşit foarte multe din ceea ce gândesc şi din ceea ce spun.
De aici, ajungem la acţiuni la fel de puţin înţelese, care produc rezultate la fel de puţin înţelese
şi de cele mai multe ori nedorite.
Aşa ajung cei mai mulţi oameni să se considere nefericiţi.
Ne-am propus în acest capitol introductiv să trecem în revistă pe rând aceste trei idei,
dintr-o perspectivă diferită. Veţi înţelege de ce, citind mai departe.
Am discutat despre acest subiect, pentru că este foarte răspândit şi este un exemplu
de perseverenţă distructivă.
Bun! Acum, voi cei care vă încadraţi în alte categorii, o să spuneţi că vă ocupaţi timpul
cu altceva decât cu critica.
Iar eu, vă voi contrazice. Poate că vă abţineţi şi vă feriţi să criticaţi pe alţii.
Dar vă spun cu toată seriozitatea, zilnic vă criticaţi pe voi înşivă!
De unde ştiu asta?
Asta am făcut ani în şir. Am discutat cu Monica şi despre asta şi a făcut şi ea la fel, în
multe împrejurări.
O formă bine deghizată de a te critica pe tine însuţi, este să foloseşti negaţiile. Atât
în vorbire cât şi în scriere.
Atunci când spui „nu pot”, te critici pentru ceva. Îţi subminezi singur încrederea în ceea
ce poţi face, spunând „nu pot”.
Luaţi de curiozitate o carte oarecare şi număraţi de câte ori apare cuvântul „nu” în zece
pagini. O să vă dau eu o frecvenţă medie, calculată pe prima ediţie a volumului I al seriei
„Ritmuri Interioare”, ca termen de comparaţie:
— Pe fiecare pagină, erau 4,5 negaţii;
— Fiecare pagină conţine în medie 361 cuvinte (format A4, caractere de 10 pt);
— Procentual, asta înseamnă 1,25%!!
Acum, ca să înţelegeţi ce forţă au negaţiile, tot ceea ce merge anapoda în lume, se
datorează acestui „infim” procent de negaţii din gândire, vorbire şi scriere: 1,25!
Asta îmi aminteşte de înţelepciunea populară care spune: „Ajunge o măciucă la un car
de oale!” sau, „Ajunge un măr putred să strice tot coşul!” şi „Buturuga mică, răstoarnă carul
mare”.
Există tot felul de definiţii pe care le învăţăm prin şcoală, le găsim prin dicţionare şi prin
cărţi scrise de scriitori. Unele sunt mai frumoase, altele mai filosofice, dar, câte dintre ele, v-
au făcut mai perseverenţi decât eraţi înainte de a le fi citit?
Întrebarea e retorică.
Am rămas încântaţi de definiţii dar la fel de perseverenţi ca înainte de a le fi
citit!
Da. Acesta este crudul adevăr. Cuvinte frumoase şi atât!
A trebuit să scriu câteva mii de pagini, timp de peste 40 (patreuzeci!!!) de ani, ca să
descopăr ce înseamnă perseverenţa!
Pregătiţi-vă să citiţi în rândurile de mai jos, un al cincilea secret!
...Şi totuşi! Am glumit puţin, dar acesta este adevărul. Am modificat foarte puţin
forma lui de prezentare. În continuare, vă voi explica pas cu pas: care este magazinul cu
semniţe, care sunt seminţele, care este pământul în care trebuie sădite şi cum trebuie hrănite
seminţele perseverenţei. Adică, seminţele succesului.
AŞADAR!
Ne naştem. Am spus mai devreme că la naştere, avem anumite aptitudini native.
Aptitudinile native sunt seminţele perseverenţei şi totodată ale succesului.
Cum aflăm care sunt aceste „seminţe”? Care ne sunt aptitudinile native?
din Germania. Jocul se numea „Mecano” şi consta în nişte module metalice, care puteau fi
asamblate cu şuruburi şi piuliţe. Existau tot felul de piese şi piesuţe în acea cutie. O platformă
în formă de „U” despre care aveam să aflu mai târziu că este cea mai generală formă de şasiu
sau, la fel de bine, batiu. Apoi multe benzi metalice cu perforaţii, piuliţe, şuruburi, colţare,
manivele, axe filetate la capete, patru roţi cu cauciucuri, vreo două roţi canelate cu care se
putea face un scripete sau un palan.
Da. Aşa se dezvoltă de la o vârstă mică, zestrea nativă, dacă ea există. Dacă aş fi
împrăştiat acel joc în câteva zile, era indiciul clar al dezinteresului şi al lipsei de aptitudini
native pentru tehnică. Am avut şi am păstrat acel joc cu grijă, de la vârsta de doi ani, până la
unsprezece ani, când, sora mea, cu nouă ani mai mică, l-a descoperit şi a început să
folosească piesele pe post de pietre.
Aşa am rămas fără jocul pe care l-am iubit şi încă îl mai iubesc şi acum! Pietre de
azvârlit cu ele de pe balcon!
Aşadar, sora mea, era din naştere lipsită de înclinaţii tehnice. Şi acum, tot aşa
lipsită de simţ tehnic este, la cei peste patruzeci de ani ai ei. Dar este o Fiinţă foarte
sensibilă!
Desigur, gestul ei de a arunca o jucărie, poate fi interpretat drept răutate. Pentru ea
însă, era ceva care intra la categoria „gunoaie” sau „obiecte inutile”. Asta e tot!
Concluzii:
LĂSAŢI COPII SĂ SE JOACE CÂT MAI MULT!!
Faptul că vă lipsesc mijloacele materiale de a le cumpăra jucării, e lipsit de importanţă.
Pentru orice copil, orice obiect, poate fi o jucărie!
Urmăriţi discret şi foarte atent cu ce anume şi cum se joacă. Care sunt obiectele pe care
le preferă. Acestea vă oferă informaţii cu privire la aptitudinile native.
O dovadă vă pot oferi din obiceiurile foarte vechi. Atunci când copilului i se „taie moţul”
sau i se „rupe turta”, se pune în faţa acestuia o tavă cu diferite obiecte: Bani, bijuterii, un
creion sau un stilou, o carte...
Tradiţia, spune că obiectul luat de pe tavă de către copil, arată care este soarta lui.
Am urmărit şi am verificat pe multe cazuri dacă este o simplă superstiţie sau reflectă
nişte adevăruri sintetizate în acest obicei.
Ei bine, eu am luat stiloul pe care Mama mi l-a pus pe tavă. Am uitat care sunt
celelalte două obiecte pe care le-am ales. Ştiu doar că sora mea a ales creionul, un inel şi
banii...
Ce ştiau strămoşii noştri despre Harul Omului, despre importanţa descoperirii acesuia la
o vârstă fragedă, dacă ne-au transmis prin acest obicei simplu, o astfel de învăţătură? Cum se
face că am uitat importanţa ei?
Tatăl meu, artistul, se minunează şi azi cum am reuşit eu la patru ani să demontez
bucată cu bucată, un fier de călcat pe care el, om în toată firea, s-a chinuit peste două ore să îl
demonteze, fără să reuşească!
Dacă această informaţie ar fi fost valorificată şi aş fi primit o educaţie specială de la
acea vârstă, poate acum, aş fi avut câteva zeci de brevete de invenţie. Ca fapt divers, teza de
licenţă la absolvirea Facultăţii de Metalurgie, ar fi trebuit să fie un brevet de inovaţie.
Conducătorul meu de proiect, conf. univ dr. Ing. Sorin Badea, a insistat mult să brevetez
lucrarea. Am refuzat. De ce? Foarte simplu. Mi-au lipsit banii necesari la OSIM (Oficiul de Stat
pentru Invenţii şi Mărci). Profesorul s-a oferit să îmi plătească brevetarea şi să facă uz de
relaţiile personale. Aici, am fost nevoit să recunosc adevărul real din dosul refuzului.
Fabrica pentru care proiectasem tehnologia respectivă, mi-a refuzat aplicarea în
producţie, sub motivul că lasă fără servici şapte oameni. Cu toate acestea, eu elaborasem şi
măsurile necesare pentru redistribuirea oamenilor disponibilizaţi prin tehnologia mea. Când am
argumentat asta, în faţa directorului, un om integru, un om deosebit, mi s-a spus motivul
real al refuzului aplicării: Secretarul de partid pe fabrică, avea studii medii şi ura studenţii.
Nefiind membru de partid, eram exclus de la discuţiile legate de o astfel de aprobare, deci
eram în imposibilitatea de a îmi susţine cauza. De altfel, se discutase şi secretarul de partid a
fost împotrivă... Şi asta, din motive „politice”. În afară de asta, aveam şi „dosar de cadre”.
Tatăl meu natural, era „transfug”. Adică, se stabilise într-o ţară străină „trădând partidul”.
Astfel s-a încheiat cariera mea de inventator, înainte de a fi început. Aşa am făcut o
facultate tehnică, bazându-mă pe ceea ce descoperisem în mine. Pe intuiţie. S-a dovedit însă
că am făcut-o degeaba, pentru că metalurgia, a intrat în declin. Dacă aş fi urmat o altă cale,
aceea a inventicii, poate aş fi fost în altă parte, în viaţă, acum.
După ce am fost însă strivit de societate ca inventator, am căutat altă direcţie. Am
înţeles că am investit într-o direcţie în care lumea mă respinge şi am pierdut...
Ce era greşit aici?
Am aflat abia acum, venind în Grecia. Ar fi trebuit să brevetez acea inovaţie, aşa cum
mă învăţase bunul meu profesor, care îmi şi spusese că o să îmi pară rău mai târziu. Apoi, ar fi
trebuit să urmez exemplul tatălui meu şi să plec din ţară. Brevetul ar fi fost o carte de vizită
internaţională.
Dar, a fost scris să fie altfel...
A trebuit să scriu ani în şir, să îmi fac curaj să public, apoi să scriu o primă carte şi
această carte să ajungă în peste 22 de ţări, ca să înţeleg că primul meu „brevet de
invenţie”, este literatura. Este cartea Ritmuri Interioare.
Apoi, a fost nevoie să compun un disc, Masters of the Light, să fie descărcat de sute
de oameni, poate chiar mii, să primesc mesaje de felicitare, ca să descopăr că am un al
doilea brevet de invenţie, în muzică.
În sfârşit, a trebuit să scriu şi să rescriu pe hârtie timp de şase ani un vis, Femeia
Visurilor Mele, pentru ca să primesc cel de-al treilea brevet de invenţie, în percepţia
extrasenzorială: Numele iniţial al acestui brevet de invenţie, s-a dovedit a fi Monica Chirilă,
actualmente Monica Stănescu.
După cum se vede, cariera mea de inventator, departe de a se fi frânt, a continuat.
Am schimbat doar direcţia.
Cu ce costuri? Foarte mulţi ani din viaţă!
Asta înseamnă să îţi descoperi şi să îţi valorifici zestrea nativă cu întârziere.
O consecinţă imediată, este întârzierea în producerea eficientă de valori, care să
poată fi introduse în circuitul valorilor.
2. „Doar cine poate face bani fără bani, poate face bani
cu bani!”
Când am citit prima oară aceste cuvinte, m-a bufniut râsul! Ce prostie, mi-am zis. Am
simţit înăuntru însă că îmi îngheaţă râsul în vine şi peste tot. Ştiam deja ce înseamnă aceste
simptome. Mă înşel. M-am grăbit prosteşte.
În ultimii şase ani, mi-am făcut un obicei de a mă uita atent înăuntrul meu şi de a îmi
asculta intuiţia.
Ori, acum, intuiţia îmi spunea că am descoperit un mare adevăr!
Bun mi-am zis, care este acest adevăr?! Cum se face că îmi scapă formularea mai
clară? Cum se face că sunt incapabil să scriu pe hârtie mai multe forme de a exprima acest
adevăr?
Practica m-a învăţat că atunci când ştii ceva foarte bine, poţi scrie zeci de pagini despre
acel ceva.
Atunci am înţeles!!
Aşadar, problema pe care vrem să o rezolvăm pentru „a face bani”, pentru a avea
succes, este de fapt următoarea: a produce, a crea, a face VALOARE!
Abia după ce producem o valoare, avem garanţia succesului, avem
posibilitatea de a intra în acest circuit al valorilor, pe care l-am creat noi oamenii,
prin nevoile noastre zilnice.
Circuitul valorilor.
Ce este în fapt „circuitul valorilor”?
Fiecare om, are nevoile sale proprii. Ele, diferă de la om la om, dar există nevoi pe
care le avem cu toţii, indiferent unde ne-am afla pe acest pământ sau în Univers şi indiferent
câtă şcoală am face, indiferent ce credinţă am avea, culoare sau sex!
Pentru cei care vor mai multe detalii, căutaţi cu Google „piramida lui Maslow” şi veţi
înţelege altfel circuitul valorilor.
Aceste nevoi comune, sunt hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte şi adăpost.
Abia după ce aceste nevoi au fost satisfăcute, putem vorbi despre alte nevoi. Vezi
piramida lui Maslow.
Prin urmare, circuitul valorilor, noi oamenii îl generăm, noi oamenii suntem
producătorii de valoare şi tot noi oamenii, prin diferitele noastre nevoi, suntem
consumatorii de valori.
Deoarece avem fiecare alte nevoi, „nevoi specifice” şi cum fiecare dintre noi are alte
aptitudini native, observăm cu uşurinţă următoarele caracteristici importante ale
mecanismului producerii şi consumării valorilor:
putem produce, din faptul că putem produce anumite valori în cantităţi mai mari decât nevoile
proprii, apar elementele care compun circuitul valorilor:
Necesităţile personale – excesul sau disponibilităţile şi nevoile celorlalţi.
Pentru ca nevoile noastre să fie integral satisfăcute, este nevoie ca acele valori care
sunt disponibile să circule liber către cei care au nevoie de ele.
am greşit în ceea ce afirm. Sau, daţi aceeaşi bancnotă unui om şi obligaţi-l să o mânânce în
faţa dumneavoastră. O să vedeţi diferenţa între reacţia omului când i-aţi întins bancnota şi
apoi după ce i-aţi pus condiţia privitoare la cum să o folosească.
Acum, este mult mai uşor de înţeles că aşa zisa criză, mult invocată şi extrem de
mediatizată pe plan mondial, este în fapt o stare de panică pe care o trăiesc cei incapabili
să producă valori.
Sau, mai corect spus, cei care s-au sustras muncii de producător de valori.
Cei care au simulat producerea de valori prin mecanisme speculative, se văd acum
deposedaţi de banii pe care se considerau îndreptăţiţi să îi aibă în bănci.
Asta e tot ce se poate spune despre criză. Despre toate crizele.
Adevărata criză, este, constă în faptul că am uitat ce înseamnă valoare şi am
început să confundăm valoarea cu înlocuitorii de valori şi să alergăm după aceştia: bani,
droguri şi o listă interminabilă de alte fleacuri, care par inofensive la prima vedere.
Da. Am aruncat o lumină diferită asupra a ceea ce cunoaştem foarte bine, de mult
timp.
Ce este de făcut?
Să mergem aşadar mai departe!
În primul rând, după ce mi-a trecut şocul orgoliului rănit, mi-am dat seama din
argumentaţia care urmează în carte, că toată viaţa am crezut într-o prostie gigantică, fără
margini: eşecul.
Există cu adevărat eşecuri?
Ultimii doi ani din existenţa mea, au însemnat revederea foarte multor evenimente din
existenţa anilor de până la publicarea primului volum din proiectul „Ritmuri Interioare”.
Apoi, am reflectat cu toată seriozitatea şi am căutat să înţeleg ce înseamnă de fapt
„eşec”.
Aşa am descoperit că de fapt, numim eşecuri, paşii pe care îi facem într-o direcţie
greşită. Cu alte cuvinte, când încălcăm o Lege Universală, numită în popor „Omul potrivit
la locul potrivit.”
În biblie, aceeaşi Lege Universală, este enunţată astfel:
„Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu!”
După cum se poate uşor observa, în circuitul valorilor, elementele esenţiale sunt Omul,
Creativitatea sa, Timpul şi Aptitudinile sale Native sau Harurile.
Restul, sunt elemente secundare, intermediare.
Ce este mai important aşadar: banul sau OMUL? VALOAREA EFECTIVĂ sau
simbolurile acceptate, înlocuitorii temporari pentru această valoare?
După cum vedeţi, în acest circuit al valorilor, pot apare distorsiuni, pot apare erori.
Depinde însă de noi să reducem la minimum aceste erori, aceste distorsiuni.
Ajunşi în acest punct, vă veţi întreba oare ce legătură este între ceea ce am spus până
aici şi subtitlul
„Eşuează rapid şi treci mai departe!”
Până în anul 2003, m-am considerat şi eu ca mulţi alţii, miliarde de alţi oameni ai
acestei planete minunate, Pământul„ m-am considerat deci şi eu un om „bătut de soartă” şi
„urmărit de ghinioane”.
Aşa că, staţi liniştiţi! Dacă vă încadraţi în categoria „ghinioniştilor”, dacă aţi ajuns cu
cititul până aici, înseamnă că aţi hotărât cu toată seriozitatea să puneţi capăt
„ghinioanelor” şi să fiţi fericiţi, să aveţi succes!
Prin decembrie 2008, o colegă de la cursul de Radiestezie, m-a întrebat „Eşti fericit?!”
DA! I-am răspuns eu.
Acelaşi răspuns îl dau şi acum.
Am destule motive să fiu fericit. E adevărat, pot să aleg la fel de bine să caut şi să şi
găsesc motive de nefericire. Atâta doar că eu am ales altfel.
AM ALES SĂ FIU FERICIT!
Am scris deja două cărţi, am compus un disc, mi-am mai dezvoltat capacităţile
extrasenzoriale, mi-am găsit o parteneră de viaţă de care sunt din ce în ce mai mulţumit, am
ajuns în Grecia, unde visam să ajung încă de când eram foarte mic, continui să scriu şi continui
să îmi construiesc VISUL.
Atâta doar că, acum visăm în doi, vizualizăm în doi, planificăm în doi, acţionăm
în doi, evaluăm şi analizăm în doi, corectăm acţiunile în doi şi ne continuăm
realizarea obiectivelor, tot în doi.
Monica şi Şerban. O echipă care vrea să îşi demonstreze
ei înseşi că orice este posibil.
O echipă care a înţeles însă că în echipă, succesul este mai rapid şi mult mai mare.
Volumele din seria „Ritmuri interioare” care urmează primului volum, sunt povestea unei
experienţe, a unui drum parcurs, cu succesele şi ezitările care au apărut pe parcursul său.
Mecanismul deciziei. Pentru a face un schimb de valori, trebuie să cântărim aşa cum
spuneam, valoarea oferită de noi, dacă există cerere pentru această valoare, dacă mai există şi
alţi producători pentru aceeaşi valoare, dacă acei producători produc la acelaşi nivel de calitate
ca noi şi, în fine, care este preţul, altfel exprimat, care este valoarea de schimb, pe care o
recunosc în acest produs, cei care au nevoie de el.
După cum se poate vedea, avem de luat decizii, la tot pasul.
Cu cât vom fi mai bine informaţi, cu cât vom avea pe lista actiunilor efectuate
mai multe decizii luate, analizate şi corectate, cu atât deciziile vor fi mai bune.
Iată prin urmare de ce a eşua rapid şi a trece mai departe, este foarte important.
Atunci când decizia luată este slabă, rezultatul acţiunii, este slab şi el. Asta înseamnă că
undeva, ceva a lipsit atunci când am evaluat. Au lipsit informaţiile de calitate, Informaţiile
valoroase.
Dacă vom stagna mergând mai departe mult timp în direcţia greşită, pagubele se vor
majora enorm. Pierdem resurse, timp, dar cel mai rău, pierdem încrederea în reuşită, în
succes.
Care este deci filosofia, acţiunea înţeleaptă din dosul acestei fraze?
Atunci când stabileşti un termen scurt pentru un pas, pentru o etapă, pentru urmărirea
efectelor unei decizii luate fără a fi avut toate elementele care să o facă foarte bună, dacă
decizia a fost greşită, poţi trece rapid mai departe, la următoarea variantă, înainte să fi pierdut
mult timp şi multe alte resurse.
E adevărat, pentru o decizie foarte bună, trebuie multă informaţie şi informaţie
actuală. „Proaspătă”, cum se spune.
Informaţiile valoroase, se obţin fie direct, acţionând, fie citind cărţi scrise de oameni
de succes, care povestesc exact ce anume au făcut, cum au făcut, ce decizii au luat şi care
sunt rezultatele obţinute.
Da, e preferabil să copiezi un succes, decât să inventezi o serie de eşecuri
strict autentice!
Aşa încât, preferăm amândoi să învăţăm din cărţi. Poate doar o mică parte din ceea ce
învăţăm poate fi aplicat în cazul nostru. Totuşi, dacă luăm în calcul că poate în cele câteva ore
de lectură am scutit fie şi un an, sau o jumătate de an de căutări, apoi timpul necesar pentru a
corecta erorile, descoperim cât de valoroasă poate fi experienţa altcuiva, chiar şi dacă e pe
alocuri incompletă sau greşită.
Avem amândoi o admiraţie deosebită pentru Serghei Nikolaevici Lazarev, autorul
sistemului „Diagnosticarea Karmei”. Acest om deosebit, a avut curajul în fiecare volum nou
să atragă atenţia cititorilor asupra greşelilor, scăpărilor pe care le aveau volumele precedente.
Asta, în opinia noastră, înseamnă să iubeşti cu adevărat, să îţi asumi răspunderea
pentru tot ceea ce faci şi să dai mai departe.
Din astfel de cărţi am învăţat foarte multe. Dacă acele cărţi mi-ar fi lipsit, ar fi trebuit să
fac eu o mulţime de experimente, să consum ani din viaţă făcându-le, apoi să le analizez şi
să învăţ din acele experienţe.
Există însă experienţe pe care le faci într-o clipă şi te costă ani din viaţă. Cărţile pe care
le-am citit de-a lungul anilor, m-au ajutat să învăţ mult mai multe din faptele mele şi, desigur
din ale celor care au scris cărţile.
Citind astfel de cărţi, cum este şi cea de faţă, am scutit cel puţin anii de experienţă
efectivă. Am consumat doar timpul necesar informării şi înţelegerii deciziilor, a consecinţelor
şi a posibilităţilor rezultate după fiecare pas, după fiecare acţiune efectuată.
Cam asta înţelegem noi doi, Monica şi eu, prin transmiterea experienţei.
Da, e greu să scrii o carte. E greu să fii sincer cu tine însuţi, mai ales după ce înţelegi că
ai făcut un ocol ce poate rămâne ceva inutil. Dacă vrei ca ocolul să rămână cu adevărat
inutil, atunci păstrează acest adevăr doar pentru tine... Asta e concluzia la care am ajuns
Da, a fost o decizie greu de luat să încep să public. Zeci de întrebări mă chinuiau. Unde?
Cum? Cine o să mă citească? Ce fac dacă sunt criticat? Despre ce să scriu? Ce fel de texte? Cât
de lungi? Ce gen literar să abordez? Care dintre genuri mi se potriveşte cel mai bine? Cum o să
îmi câştig existenţa dacă scriu? Şi dacă se dovedeşte că am talent, ce fac mai departe? Cum o
să mă descurc? Dacă mă fac de ruşine?
Da... Multe întrebări chinuitoare.
Atunci, în iulie 2006, decizia de a publica pe internet, avea să se dovedească una foarte
bună. Dar a fost doar una din multele decizii necesare pentru a ajunge unde mă aflu astăzi...
Au fost şi multe ezitări şi decizii greşite. Am acţionat însă potrivit acestor trei secrete pe
care le-am discutat aici, în acest capitol:
A fost nevoie de mulţi ani până să înţeleg anumite mecanisme legate de bani, valoare şi
principiile de bază ale băncilor şi sistemelor bancare şi mai ales, a fost foarte dificil să descopăr
cum anume şi de ce acţionează principiul rezonanţei în tranzacţiile bancare, ce anume
determină succesul colosal al sistemelor de creditare, cum se explică faptul că foarte mulţi
oameni îşi pierd casele şi alte proprietăţi şi în general valori materiale.
Spre ruşinea mea, m-am numărat şi eu printre enorm de mulţii oameni care condamnă
băncile şi banii pentru ceea ce fac şi ce reprezintă acestea. Îmi cer iertare mai întâi faţă de
mine, pentru că m-am lipsit de nişte instrumente de dezvoltare importante, apoi faţă de toată
lumea banilor, pe care mulţi ani în neştiinţa mea am dispreţuit-o, fapt care mi-a adus
sistematic prejudicii foarte mari, fără ca eu să fi fost conştient de aceasta.
De fapt, acest capitol îl scriu tocmai pentru a vă atrage atenţia tuturor celor care sunteţi
în una sau alta dintre situaţiile descrise aici, asupra acestui „pătrat magic”, oamenii, scopurile
(obiectivele), valorile, băncile şi banii.
Oamenii, valorile, scopurile, băncile şi banii, constituie un mecanism şi
totodată o şcoală extrem de valoroasă, menită să ne înveţe ce înseamnă valoarea
autentică, ce înseamnă a avea un scop bine definit în viaţă şi echivalentul valoric
destinat fluidizării circulaţiei valorilor.
A fost necesar să scriu o carte (primul volum), să mă confrunt cu antreprenorii din toată
lumea care folosesc internetul, să descopăr afacerile online şi ştiinţa marketingului, să efectuez
tranzacţii cu card bancar, pentru a putea descoperi nişte adevăruri simple, legate de bani,
bănci, scopuri şi oamenii implicaţi în tranzacţiile cu bani.
Această carte, este de fapt rezultatul de ansamblu al îmbinării experienţelor mele de
viaţă şi a lungilor ore de reflecţie şi scufundare înăuntrul meu, în căutarea Adevărului despre
mine însumi, adevăr care, am început să înţeleg din ce în ce mai bine asta, mă conduce la
înţelegerea mea şi pe cale de consecinţă, la înţelegerea multor altora, atât evenimente cât şi
fenomene dar mai cu seamă, a altor oameni şi mecanisme de interacţiune între noi oamenii
şi diferitele aspecte ale vieţii de zi cu zi în care ne implicăm.
Atunci când am simţit nevoia de a aborda dintr-o altă perspectivă Omul, Scopul,
Valoarea, banii şi sistemul bancar, am pornit concret de la nişte fapte de viaţă, destul de
dureroase, cum sunt falimentele, licitaţiile destinate punerii în vânzare a unor bunuri cum ar fi
locuinţe, autoturisme sau terenuri.
M-am simţit lovit în demnitatea, în condiţia mea umană, în statutul meu de om, până în
străfundurile Fiinţei mele, când m-am gândit că un om este scos din propria sa casă, doar
pentru că are datorii la bancă. Sau, când o afacere este închisă doar din cauza creditelor
nerambursate. Am fost martorul direct şi indirect al multor falimente, dintre care cele mai
dureroase şi mai stranii totodată, sunt propriile mele falimente. Voi discuta în acest capitol, în
primul rând despre falimentele mele, astfel încât să puteţi înţelege mai bine în ce constă şi
care sunt cauzele unui faliment, chiar de la actorul principal al unor falimente.
Am fost în anii de după 1989, martorul neutru al exploziei creditelor către populaţie. Am
spus „martor neutru”, deoarece deşi am analizat multe astfel de situaţii, am citit mult şi m-am
documentat mult, o singură dată în viaţa mea am apelat la credit, în 1983 şi a fost singura
dată.
Am analizat pe multe cazuri, mai ales ale cunoscuţilor şi apropiaţilor mei, ce anume fac
oamenii cu banii împrumutaţi de la bănci, de la cunoştinţe ori de la cămătari. Îi cheltuie, de
cele mai multe ori, fără nici o noimă. Sunt foarte rare cazurile când banii sunt cheltuiţi pe baza
unui plan riguros de investiţie şi recuperare a investiţiei, a unor calcule de eficienţă a
creditului, a duratei minime de rambursare şi respectiv a duratei maxime, în cazuri de
dificultăţi imprevizibile.
Am început să înţeleg treptat, câte puţin, care sunt cauzele reale ale eşecurilor
financiare ale celor care împrumută bani, abia când apropiaţi ai mei au avut dificultăţi
financiare majore şi când am aflat despre oameni care au apelat la cămătari şi au rămas fără
casă, efectiv în stradă.
Mi s-a părut atunci strigător la cer să rămâi fără casă, doar din cauza unui împrumut.
Apoi, am avut o străfulgerare:
Cine îi pune pe oameni să împrumute bani? Îi forţează banca, ori cămătarii?
Şocul pe care mi l-a produs această întrebare, a fost imens. Chiar aşa! Cine ne forţează
oare să împrumutăm bani? Băncile? Cămătarii? Hai să fim serioşi! Toată lumea se duce de
bună voie şi la bancă şi la cămătar şi împrumută bani, cu un scop oarecare.
Aşa au început să apară câte una câte una, revelaţiile Adevărului.
Există o serie de întrebări pe care am simţit nevoia acută să mi le pun şi să găsesc
răspunsuri la ele:
— Din ce cauză şi în ce scop împrumută lumea bani?
— Ce face lumea cu banii împrumutaţi?
— De ce ajung din nou în impas financiar?
— Cum se explică faptul că ajung să piardă bruma de agoniseală pentru care au muncit
poate, unii dintre ei, toată viaţa?
— Cum poate fi rezolvată această problemă devenită generală, pe care am să o numesc
„sindromul creditelor pentru consum”?
— Ce se ascunde în fapt în spatele oricărei tranzacţii financiare şi în ce constă în fapt
tranzacţia financiară?
Obiectivele împrumuturilor
Toţi au în comun anumite trăsături pe care le-am remarcat: firi arogante, carierişti,
oportunişti şi printre obiectivele lor principale în viaţă, se află la loc de cinste, acela de a îşi
umili cunoştinţele şi rudele cu „achiziţiile” lor „fenomenale”. Simt cu toţii nevoia de a se lăuda
cu posesiunile lor şi evident, să posede cât mai multe bunuri. Pentru aceşti oameni, a învăţa
este o pierdere de vreme şi pe cei care învaţă, îi respectă doar dacă au mulţi bani şi pot apela
la banii lor, ori la poziţia socială (funcţie, influenţă) pe care o ocupă la un moment dat. Pe cei
care în ciuda studiilor au o situaţie materială oarecare, comună, îi dispreţuiesc în sinea lor şi îi
iau în râs.
Aşadar, am înţeles în sfârşit care este principala cauză: IGNORANŢA! Adică, altfel
exprimat: educaţia superficială, lipsa generală de competenţă, oportunismul, carierismul,
arivismul.
Am încercat mulţi ani să descopăr care este cauza oricărui eşec financiar, în general.
Drumul înţelegerii, a fost lung şi greu şi fiecare crâmpei de adevăr descoperit, m-a costat
eforturi mari. Dar am reuşit să înţeleg!
În ce consta pînă la urmă misterul acestor datorii fără sfârşit în care se îngroapă trei
sferturi din populaţia globului? Şi când spun asta, ştiu ce spun. Vă amintesc doar de Fondul
Monetar Internaţional şi de actuala datorie externă a României, care se cifrează la circa 20
miliarde de euro. Asta înseamnă cam 1000 euro datorie, de fiecare român. Probabil că
valoarea reală a acestei datorii externe, este de vreo zece ori mai mare decât ştim noi şi asta
datorită secretului pe care guvernul îl păstrează cu privire la clauzele reale ale angajamentelor
pe care le semnează cu alte ţări.
Pentru a înţelege cauzele acestor tragedii rezultate din credite care se tot lungesc, pe
perioade din ce în ce mai mari de timp, am căutat să identific ce anume obiective îşi propun
cei mai mulţi care împrumută bani, cum văd ei utilizarea banilor şi cum îşi văd propriul
viitor.
Aşa cum am spus mai sus, covârşitoarea majoritate, cheltuie banii pe bunuri care se
degradează în timp, în loc să caute să investească în ei înşişi, să devină foarte competenţi şi
prin educaţie şi instruire de nivel înalt, să ajungă capabili să producă valori mari, valori cu
adevărat căutate şi cerute pe piaţa valorilor, valori care se uzează greu sau îşi păstrează
aproape neschimbată importanţa, timp îndelungat.
Am descoperit astfel că, pentru cei mai mulţi oameni, „viitorul” înseamnă a te căsători,
a face copii şi a aştepta ziua pensionării.
Văd zilnic pe stradă, în jurul meu astfel de automate umane, pe care le ţine în viaţă un
singur scop şi o singură frică: creditul sau creditele din bănci şi groaza de a li se lua bunurile
cu care au garantat creditele. Ei merg la un serviciu oarecare, unde iau un salariu oarecare,
pentru o muncă pe care o detestă şi cu privire la care au tot timpul ceva de criticat. Aceşti
oameni sunt tot timpul nemulţumiţi de orice. De tot şi de toate. Sunt agresivi, ranchiunoşi,
răzbunători, ar face orice pentru a îşi apăra scaunul „călduţ”, inclusiv şi-ar sacrifica îngropând
de viu, un prieten foarte bun, doar pentru că „a fost în drum”.
Egoism, ignoranţă, orgoliu, semidoctism. Iată adevărata criză cu care se confruntă
omenirea: IGNORANŢA. Lipsa de educaţie.
Din cauza lipsei de educaţie, cei mai mulţi oameni sunt incapabili să îşi stabilească
nişte obiective clare, nişte etape pe care să le parcurgă şi nişte termene la care să facă bilanţul
realizărilor şi să aplice măsurile de corecţie sau de perfecţionare, după caz.
Am descoperit acest adevăr mai întâi în ceea ce am făcut eu şi abia pe urmă am căutat
să învăţ din experienţa altora, indiferent cum a fost aceasta. Pentru că am înţeles din vreme că
experienţa oricui, îmi poate fi de mare folos, dacă o analizez şi ţin cont de ea în ceea ce
întreprind.
Am să explic puţin ce înseamnă lipsa obiectivelor şi de ce se ajunge la situaţii tragice, a
căror descoperire apare abia la vârsta pensionării, când pentru cei mai mulţi, e deja prea târziu
pentru a mai schimba ceva, după cum ei înşişi cred.
Eu, am altă convingere şi anume aceea că:
simplul motiv că, eşti învingător din clipa când te-ai hotărât să fii. Restul, este o
chestiune de frecvenţă, dimensiune şi scară a victoriilor pe care le înregistrezi.
Hai acum să analizăm puţin obiectivele majorităţii celor care împrumută bani. Ele sunt:
teren, casă, apartament, maşină, mobilă, excursii, electrocasnice, mâncare. De la acest punct
încolo, ei reiau lista, dar la altă scară: două terenuri, două case, etc. Adică, lux inutil!
Câţi dintre aceştia şi-au pus problema valorii timpului lor şi a felului în care îl pot
vinde?
Cred că la scara globului pământesc, vreo 5% din populaţie. Încă vreo 15%, au
moştenit ideea educaţiei, ca automatism, din familie. Se supun prejudecăţilor rudelor, cum că
„e sub demnitatea noastră, a familiei, să rămâi fără studii. Te duci la o facultate oarecare, o
termini şi pe urmă, aranjăm noi ceva convenabil.”
Am să vă dau un exemplu excepţional de om care la vremea adolescenţei, a abandonat
studiile şi a pornit pe calea înfruntării propriilor sale frici şi a propriei ignoranţe. Acest om se
numeşte STEVE JOBS şi este fondatorul companiei de talie mondială APPLE COMPUTERS INC.,
compania care produce calculatoarele „Mac”, atât de cunoscute şi respectate între profesioniştii
din domeniul televiziunii şi a prelucrării digitale a imaginii şi a sunetului.
Ştiţi cum a sfârşit Steve Jobs? A sfârşit prin a deveni multimilionar şi a absolvit din câte
ştiu, la o vârstă măricică, vreo câteva facultăţi. A decis însă să studieze, după ce viaţa i-a
arătat care sunt direcţiile în care are înzestrare şi în care merită să studieze.
Dar Steve Jobs, este un caz special. O fiinţă de o tenacitate uluitoare şi care are un
grad de conştienţă foarte ridicat. Şi cu şi fără certificate de studii, el a ştiut încă din vremea
când a abandonat liceul, că trebuie să înveţe. A înţeles însă că „a învăţa”, înseamnă înainte
de toate a îţi urma visele.
Atunci când înveţi pentru a te perfecţiona în domeniul care îţi aduce cu adevărat
satisfacţii, care te pasionează, orice înveţi e bine venit şi eşti fericit că poţi învăţa. Eşti dispus
să aloci oricât timp şi să faci orice eforturi.
Iată deci ce înseamnă valoarea şi importanţa obiectivelor în viaţă.
Prin contrast, atunci când cineva îşi propune ca obiectiv în viaţă să cumpere un teren şi
atât, din însăşi ziua când l-a cumpărat, este un om pierdut, pentru că şi-a atins scopul în
viaţă. Acest adevăr dureros, l-am văzut în ochii a mii şi mii de oameni de-a lungul anilor.
Au visat 10 sau 20 de ani să îşi cumpere maşină. Într-un târziu, au cumpărat-o şi de
atunci, în loc să fie fericiţi, sunt şi mai nefericiţi: benzina costă, uleiul costă, cauciucurile,
lichidul de frână, saboţii, discurile de frână, rulmenţii, pompa de apă/carburant, revizia, etc.,
toate costă. Şi peste toate astea, vine rata la bancă. Atunci când creditul este achitat, maşina
e deja veche, e hârbuită şi are nevoie de reparaţie capitală. Aşa că, o luăm de la capăt cu alt
credit, reparăm hârbul şi tot aşa. După două decenii de vise stupide, când îşi vede visul
împlinit, îşi dă seama că a visat prosteşte, că de fapt visul său înseamnă mai multe probleme
decât înainte de a fi avut maşină.
La fel se pune problema în oricare dintre celelalte cazuri: mobilă, electrocasnice,
excursii în străinătate de dragul de a te lăuda rudelor, cunoscuţilor şi vecinilor mai nevoiaşi,
etc.
Analizînd prin comparaţie mai multe cazuri, atât de oameni cu probleme financiare cât
şi ale celor de succes, am descoperit care era diferenţa majoră:
În vreme ce majoritatea se zbate pentru a aduna tot felul de lucruri, obiecte şi alte
asemenea, oamenii care îşi propun în viaţă două obiective importante, sunt singurii care
reuşesc în viaţă.
Vrei să ştii care sunt aceste obiective?
Citeşte mai departe şi fii pregătit pentru a afla un mare secret!
Ştii care e Secretul?
O să te dezamăgesc, ştiu asta!
Secretul e un Adevăr simplu, după care aleargă toată lumea de secole, deşi e scris pe o
grămadă de ziduri şi într-o grămadă de cărţi:
„Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte întreg Universul!”
Asta scrie pe frontonul templului din Delphi, de vreo 2.000 (două mii) de ani!
Vrei şi argumente?
Iată doar câteva, pe scurt.
Atunci când te cunoşti foarte bine, ştii exact ce poţi face în condiţiile în care te afli.
Dacă ceea ce îţi oferă locul în care te afli e prea puţin, atunci ştii că trebuie să schimbi locul.
Atunci când te cunoşti foarte bine, îţi cunoşti şi aptitudinile şi ştii că ele sunt cele
care te fac să fii şi foarte eficient şi foarte productiv şi îţi aduc mulţumirea interioară şi
echilibrul de care orice om are atâta nevoie.
Atunci când te cunoşti foarte bine, ştii că aptitudinile pe care le ai din naştere,
necesită multă muncă şi un continuu efort de perfecţionare, pentru a le face competitive şi a le
dezvolta şi pe această cale, să atingi SUCCESUL.
Atunci când te cunoşti foarte bine, ştii cât poţi să obţii dacă îţi vinzi Timpul şi cât
poţi să obţii dacă îţi vinzi talentele.
Atunci când te cunoşti foarte bine, ştii care este compromisul minim necesar pe
care merită să îl faci, dacă talentele native trebuie dezvoltate, astfel încât, chiar dacă o vreme
vei munci din greu, atunci când vei aduna banii necesari pentru a îţi plăti instruirea în direcţiile
în care ai talent, vei urma acea şcoală sau formă de instruire care îţi va transforma talentul
dintr-un zăcământ de diamante aflat la câteva sute de metri sub pământ, în bijuterii cu valoare
inestimabilă.
Atunci când te cunoşti foarte bine, ştii că dezvoltându-ţi talentele, munceşti pentru
propria ta fericire.
Atunci când te cunoşti foarte bine, ştii că banii, succesul şi bunăstarea, sunt
consecinţe ale Fericirii.
Atunci când te cunoşti foarte bine, ştii că singurul lucru pe care îl poţi face pentru
ceilalţi, este să devii un om de succes. Astfel, vei fi în primul rând pentru tine un exemplu şi
totodată, pentru oricine vrea să te urmeze pe calea succesului.
AUTOCUNOAŞTEREA, AUTODEZVOLTAREA
Atunci când am scris primul volum şi l-am publicat, am făcut pasul cel mai important pe
calea autocunoaşterii.
Consecinţele?
Mi-am măsurat puterile cu mine însumi, am văzut că pot scrie şi publica o carte. După
ce am publicat-o, am continuat să scriu şi să public, ceea ce mi-a adus mulţi prieteni dar m-a
Există însă alte fapte de viaţă care ţin de vremea studenţiei mele şi care mi-au adus
dovada faptului că ceea ce am afirmat până aici, poate fi verificat cu uşurinţă, pe o multitudine
de cazuri.
Am absolvit facultatea cu o medie destul de mare. Fără a intra la categoria „eminent”,
totuşi, o medie generală 9 pe 4 ani de studiu, înseamnă muncă multă şi multe examene luate
cu nota 10.
Foarte mulţi ani am fost ca orb şi m-am întrebat eu însumi, cum a fost posibil să ajung
la acel rezultat, în ciuda dificultăţilor care îmi stăteau în cale.
Am desluşit cu mare greutate un prim aspect — focalizarea — şi am vorbit mai mult
despre asta în „Casa şi Familia”. Totuşi, eram conştient că mai e ceva de adăugat la „reţeta”
succesului. Ceva, poate foarte mic şi de aceea greu de descoperit. Mic, dar foarte important.
Pentru cine ştie să gătească, senzaţia „lipseşte ceva”, e foarte familiară.
Am cochetat cred vreo trei ani cu ideea „obiectivul este important” şi am alunecat de
foarte multe ori pe lângă ideea corectă, pe lângă „cheie”, pe lângă „secret” sau pe lângă „sare
şi piper”, cum spunem de obicei.
Da, într-adevăr, obiectivul este important. Dar mai e şi altceva!
Abia acum, scriind aceste cărţi, am sesizat în ce constă diferenţa. NUANŢA.
Prin urmare, formularea corectă mai completă şi nuanţată a acestui „ingredient”
special dar critic al succesului, OBIECTIVUL, este NATURA OBIECTIVULUI.
Cu alte cuvinte, există în viaţă obiective care prin natura lor ne oferă o energie
motivaţională foarte mare, în vreme ce altele, au o energie motivaţională redusă. În
categoria celor cu energie motivaţională redusă, intră achiziţionarea de bunuri de orice fel.
Există multe motivaţii care ne determină să acţionăm într-un mod sau în altul. Ceea ce
este caracteristic oricărei motivaţii, este faptul că orice motivaţie este în fapt un
sentiment.
Am considerat că este de foarte mare importanţă să clarific acest aspect, deoarece în
acest fel, pot face conexiunea cu ceea ce am prezentat în celelalte cărţi.
Succesul prin urmare, este o stare interioară, un sentiment, o modalitate prin care se
exprimă fiinţa noastră interioară şi care o putem exprima, o putem descrie mai simplu, funcţie
de intensitatea cu care trăim acest sentiment prin fericire, bucurie, mulţumire, linişte,
calm, luciditate. De cele mai multe multe ori, succesul este o combinaţie în proporţii diferite
ale tuturor acestor sentimente şi poate multe altele mai nuanţate.
Gradul de nuanţare, complexitatea cu care definim succesul, depind de gradul de
dezvoltare al fiecăruia, la fel ca şi modul în care definim Fericirea, Iubirea.
În „Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial”, am insistat asupra unor factori decisivi în
viaţă şi anume, Iubirea şi integrarea.
Există o legătură foarte strânsă între succes, obiective, motivaţii, Iubire şi integrare.
Succesul, fiind o stare interioară complexă, este dificil de măsurat direct. Putem
percepe succesul însă prin intermediul unui factor care reflectă rezultatele acţiunilor noastre în
mediul de viaţă. Acest factor este integrarea.
Privind succesul şi reuşita în viaţă prin prisma gradului de integrare în mediu, în
societate, căpătăm o imagine mai clară asupra cauzelor care determină anumite situaţii
conflictuale, stări de nemulţumire, stări depresive, agresivitate şi alte asemenea stări, fie la
nivelul unui om, fie la nivelul unui grup.
Este evident pentru fiecare din noi că a fi acceptat într-o mare măsură în colectivitate,
este ceea ce ne dorim fiecare, mai ales la începutul vieţii.
Astfel, valoarea motivaţională a unui obiectiv în funcţie de gradul de integrare în
Univers pe care îl asigură atingerea acestuia, ne va oferi o satisfacţie mai mare, o trăire mai
intensă şi de durată mai mare, doar dacă ne vom simţi mai integraţi, mai acceptaţi. Cu alte
cuvinte, măsura în care ne simţim folositori; nouă înşine, familiei şi celor din jur. Un nivel mai
mare al integrării, îl realizăm atunci când devenim conştienţi că facem parte dintr-un sistem
mai ridicat ca grad de complexitate, cum ar fi localitatea sau oraşul în care trăim, naţiunea
căreia îi aparţinem, ţara, cultura şi civilizaţia, continentul şi în fine, planeta pe care locuim.
Am căutat deci să analizez cauzele care conduc la starea generală de nemulţumire din
societate, din lume, privind prin prisma acestor criterii sau elemente de analiză, pe care le
consider foarte importante: natura obiectivelor, energia motivaţională oferită de
acestea, gradul de integrare atins în societate şi în mediul de viaţă după îndeplinirea
obiectivelor şi amploarea succesului.
Astfel, am înţeles că a îţi stabili obiective intangibile sau foarte greu de atins, te
secătuieşte de energie şi conduce la o lipsă a motivaţiei de a acţiona. Pe de altă parte, am
observat că stabilirea unor obiective relativ uşor de atins, oferă o energie motivaţională
limitată, ceea ce iar secătuieşte de energie.
Abia astfel am reuşit să înţeleg ce anume voiau să spună cărţile care vorbesc despre
succes, atunci când afirmau că obiectivele trebuie să fie realizabile şi eşalonate pe etape clar
definite în timp, cu termene precise.
Revenind acum la exemplul cu cumpărarea unei maşini (autoturism) prin credit bancar,
hai să vedem ce energie motivaţională oferă un astfel de obiectiv în viaţă.
În primul rând, apare o constrângere, care crează o stare de disconfort. Rata lunară la
bancă, rată ce diminuează considerabil veniturile. Diminuarea veniturilor, se reflectă în
reducerea generală cheltuielilor, care, de cele mai multe ori, înseamnă o reducere a
cheltuielilor destinate nevoilor fundamentale: hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte, o locuinţă
corespunzătoare şi bine întreţinută, timp pentru recuperarea capacităţii de muncă. Toţi aceşti
factori de stress (constrângere) produc efecte de reducere, de diminuare asupra capacităţii
noastre de a depune efort, de a desfăşura o activitate normală. La nivelele profunde ale Fiinţei,
apare fenomenul de polarizare din ce în ce mai accentuată, ca urmare a faptului că resimţim
de la interior către exterior starea de lipsă a ceea ce este mai important în viaţă.
Acest fenomen se petrece însă de cele mai multe ori la nivel subconştient şi inconştient
(astral şi mental). El va conduce treptat la pierderi din ce în ce mai mari de energie,
manifestate exterior prin oboseală, irascibilitate, indecizie, slăbirea memoriei, apatie,
dezinteres general — „plictiseală”, cum i se mai spune. Acestea sunt în fapt semnele epuizării
energiei motivaţionale.
La aceşti factori de presiune se adaugă accentuarea cheltuielilor de întreţinere şi
exploatare a autoturismului, care vin să accentueze reducerea cheltuielilor care asigură
acoperirea necesităţilor fundamentale.
La o judecată superficială, omul decide să rezolve problema muncind mai mult, adică,
vânzând şi mai mult din timpul său. Astfel, suplimentează veniturile, cu preţul sănătăţii sale.
Ceea ce este o tot o formă de credit, pe care o facem însă la propria noastră bancă cu rezerve
strategice: Propria noastră viaţă şi sănătatea.
Lipsa condiţiilor fundamentale necesare unei vieţi normale, în care intră şi nevoia de
odihnă, de instruire, de comunicare cu semenii şi cu mediul înconjurător, se manifestă în final
prin îmbolnăviri.
Astfel, din neglijenţă în neglijenţă, coborâm treaptă cu treaptă în direcţia opusă
Succesului şi Fericirii.
Atitudinea corectă, atunci când decidem să ne stabilim un astfel de obiectiv, cum ar fi
achiziţionarea unui autoturism, a unui teren, a unei case sau apartament, este aceea de a
evalua valoarea existenţială şi apoi cea socială pe care obiectivul propus o acoperă.
Dacă obiectivul propus depăşeşte resursele momentane, este indiciul cel mai clar că
direcţia în care trebuie să acţionăm, este aceea a dezvoltării noastre.
Cu cât valoarea a ceea ce oferim la schimb în circuitul valorilor este mai redusă, vom fi
mai constrânşi să ne vindem mai mult timp, pentru a obţine mai mulţi bani.
În ceea ce mă priveşte, eu apreciez valoarea unei cumpărături oarecare, în funcţie de
timpul pe care îl reprezintă echivalentul în bani a ceea ce vreau să cumpăr.
Vreau să cumpăr o carte? Dacă preţul ei este să spunem 200 euro, iar eu câştig 2 euro
pe oră, atunci înseamnă că trebuie să muncesc pentru acea carte 100 ore. La nivelul
prevederilor legale, asta înseamnă să muncesc 12 zile şi jumătate, în care trebuie să renunţ la
mâncare, la lucruri curate, la săpun şi detergent, la curent, la apă caldă, la căldură.
E adevărat, 13 zile, trec relativ repede. Întrebarea care e important să mi-o pun şi
oricine cumpără ceva, este însă: Ce îmi aduce această achiziţie atât de valoros încât să mă
usuc de sete, să stau nemâncat şi nespălat 13 zile? La capătul acestor privaţiuni greu de
suportat, voi putea câştiga în loc de 2 euro/oră, să zicem 2,20 euro?
Să spunem că da. Asta înseamnă că voi putea recupera cheltuiala cu cartea respectivă
în 1000 de ore, din venitul suplimentar. Adică, fără să vând mai mult timp, ci prin eficienţa
crescută a muncii.
Pe de altă parte, dacă acea carte sau orice altă cheltuială am planificat, constat că în loc
să îmi crească veniturile, — deci să îmi îmbunătăţească viaţa — îmi înrăutăţeşte viaţa, atunci
decizia normală este fie să renunţ, fie să aştept un moment mai potrivit, când condiţiile pe
care le-am creat între timp, schimbă raportul eficienţei muncii în favoarea acestei cumpărături.
Din experienţa mea de viaţă şi a multor altora, am constatat că:
A investi în educaţie, în formarea profesională adecvată aptitudinilor native în
special, aduce beneficiile cele mai mari.
Iată că am ajuns într-un punct vulnerabil cu tratarea temei. „Ai carte, ai parte”, a fost
foarte greşit înţeles timp de decenii. Simpla absolvire a unei forme de învăţământ oarecare
înseamnă ceva şi a învăţa în scopul clar al dezvoltării aptitudinilor native, înseamnă cu totul
altceva.
Majoritatea oamenilor de pe planetă îşi imaginează că dacă absolvă o facultate, vor
avea nişte venituri mai mari şi o situaţie socială sigură. E cea mai mare şi mai gravă eroare ce
poate fi comisă de oricine şi se numeşte cu alte cuvinte autoamăgire.
A avea o facultate sau două sau oricât de multe într-o direcţie în care aptitudinile native
sunt exsclusiv în stare latentă, te va aduce în situaţia de a avea aceeaşi competenţă şi
eficienţă cu a unui copil care are talent în acele direcţii şi a absolvit opt clase primare.
Aceasta este una din principalele cauze ale tensiunilor sociale care generează probleme
mari, din toate timpurile.
„Omul potrivit la locul potrivit”, înseamnă cu totul altceva decât „postul/funcţia
potrivit/ă pentru diploma deţinută”. Atunci când diploma va fi capabilă să producă ceva, adică
să muncească în locul celui care o are, poate că va putea da rezultate şi paradigma „postul
potrivit pentru hârtia deţinută”.
Deocamdată, vedem cu toţii la scară mondială ce înseamnă atât conducere competentă
cât şi conducere incompetentă.
Pentru a alege însă un conducător competent, e nevoie să avem noi înşine o anumită
competenţă generală. Iar asta, ţine de fiecare dintre noi şi de cât anume ne-am instruit, cât
anume ne cunoaştem aptitudinile, cât anume le-am dezvoltat şi cât mai avem nevoie să le
dezvoltăm.
Revenind la subiectul creditelor bancare, precizez că apelarea la creditele bancare
succesive, ţine exact de ceea ce spuneam în fraza anterioară. Ţine de capacitatea de
autoconducere pe care o avem. A lua o decizie potrivită momentului şi posibilităţilor reale, este
un act de autoconducere care, pentru a fi un act de calitate, trebuie să aibă la bază o educaţie
corespunzătoare.
Ce am putut constata? În aceste decizii, spiritul imitativ este cel care conduce. Mai puţin
elegant exprimat, dorinţa de a fi „ca X” sau de a „îi da peste nas”. Câţi se întreabă oare cu ce
preţ?
Cele mai multe decizii de a cheltui o mare sumă de bani, sunt luate dintr-o simplă
bravadă. E o concluzie tragică pe care Viaţa însăşi mi-a pus-o înainte, prin exemplele de
finaluri tragice cu care m-am întâlnit.
Pe lângă exemplele cu care m-am întâlnit, propriile mele evenimente de viaţă, m-au
condus la aceeaşi concluzie.
Analizam la un moment dat ce rezultate ar fi produs dacă acordam mai multă atenţie
talentului literar. Am prezentat şi în cărţi acest scenariu.
Ce demonstrează practica? Spre ruşinea mea, practica demonstrază că am fost
indulgent cu mine când am spus că aş fi avut cel puţin 17 titluri publicate, dacă scriam şi
publicam constant şi perseverent încă din 1990.
Deocamdată, considerând „momentul zero” al activităţii mele literare — prima publicare
a cărţii „Ritmuri Interioare”, aprilie 2007 — bilanţul actual este în medie de două volume
anual.
Admiţînd acum că „demarajul” efectiv ar fi fost tot la doi ani după primele acţiuni
efective de punere în practică, adică 1992, rămân 17 ani, adică, 34 de volume. Dacă mai
adaug şi articolele publicate (câteva zeci de articole, însumând peste două sute de pagini), se
mai adaugă încă un volum anual, publicistică. Printr-o selecţie, din 1700 pagini de materiale
publicate, se poate realiza un număr de 6 – 7 antologii, ceea ce ridică numărul volumelor la
peste 40.
Am neglijat în acest scenariu, creşterea eficienţei muncii generată de perseverenţă şi
acumularea experienţei. Dacă eficienţa după 2 ani a crescut cu 300%, ţinând cont de limitele
fizice, se poate estima o creştere anuală cu 20% pe termen lung. Mai au rost alte calcule?
Am luat exemplul meu, pentru că îl cunosc cel mai bine şi pentru că am vrut să atrag
atenţia asupra greşelilor posibile şi când vine vorba de greşeli, e preferabil să vorbesc despre
ale mele. E mai corect aşa.
În cartea „Casa şi Familia”, m-am străduit să pun în evidenţă faptul că atunci când
parteneriatul numit „Familie” are ca unică finalitate latura sexuală, această entitate
informaţional-energetică şi totodată socială numită „Familie”, îşi atinge scopul final odată cu
apariţia copiilor şi din acest motiv, ea „moare”, îşi încetează justificarea pentru a exista.
În această carte, vreau să pun în evidenţă faptul că atunci când obiectivul în viaţă este
banul, antreprenorul „moare”, întrucât din punct de vedere conceptual, scopul a fost atins,
indiferent de numărul banilor realizaţi.
Straturile profunde ale Fiinţei, operează cu concepte de diferite grade de complexitate.
Pentru corpurile noastre informaţional-energetice, numerele, cifrele şi calculele matematice au
o relevanţă şi o importanţă extrem de reduse. Ceea ce este important pentru subconştient şi
pentru celelalte straturi profunde ale Fiinţei, sunt scopurile şi gradul lor de realizare, măsurate
prin starea de mulţumire, bucurie, fericire şi succes pe care le trăim.
Cu numere şi cifre, operează doar creierul omenesc şi aceasta, deoarece corpul fizic are
nevoie de coordonate discrete pentru a efectua acţiuni concrete.
Au fost perioade în existenţa mea când am avut la dispoziţie sume de bani uriaşe,
comparativ cu ceea ce produceam eu — să spunem — într-o lună. Au fost perioade când am
trecut prin mari privaţiuni.
De fiecare dată când aceste extreme au apărut în viaţa mea, mi-am dat seama că
numărul banilor este irelevant. Am văzut apoi mulţi oameni cu averi colosale, care înainte
de orice, se vedea clar că sunt nefericiţi, tracasaţi, măcinaţi de griji diverse.
M-am întrebat de aceea neîncetat, ce anume mă poate face fericit şi în general, ce
înseamnă „fericirea”.
CALITATEA DECIZIILOR
creşte cu numărul deciziilor luate în unitatea de timp!
Unul dintre elementele foarte importante în cazul unui scriitor, în afară de TALENT şi
PERSEVERENŢĂ, îl constituie CITITORII.
Prin urmare, dacă ceea ce scriu vreau să fie apreciat, atunci trebuie să aflu ce anume
au nevoie cititorii şi să abordez acele teme care interesează.
În perioada iulie 2006 – decembrie 2008, am scris şi am publicat multe articole, am
discutat cu foarte mulţi oameni, mi-am făcut mulţi prieteni în lumea căreia noi, iubitorii de
comunicare pe internet, îi spunem Virtualia.
În Virtualia am descoperit care sunt direcţiile şi temele care preocupă foarte multă
lume, în Virtualia am publicat primele mele scrieri, în Virtualia am primit primele felicitări,
obiecţiile, sugestiile, în Virtualia am publicat prima mea carte, primele videoclipuri, am
realizat primele situri web şi multe alte realizări, poate mărunte, vor zice unii. Mărunte, dar
multe zicem noi!
Pe Monica, tot în Virtualia am descoperit-o, am avut primele comunicări, am
schimbat primele impresii şi am depănat împreună primele vise.
Virtualia. Internet, comunicare, schimb de informaţie.
Da, e adevărat, au fost multe momente dificile, am obosit, m-am simţit poate uneori
depăşit de evenimente, ca atunci când am descoperit că sunt citit în peste 22 de ţări. Era cu
mult peste aşteptările mele şi am crezut că visez! Am urmărit statisticile timp de vreo trei luni,
ca şi cum mi-aş fi dorit să fi visat. După aceea, am înţeles că de fapt îmi caut eşecul tot
minunându-mă, aşa că am învăţat să trec peste acest aspect şi să îmi văd de treabă, mai
departe.
Sau, alt moment dificil a fost când datorită unei întârzierri de o zi la plata
webhostingului, mi-a fost suspendat situl www.serbans.com timp de vreo 10 zile, în care am
crezut că se dărâmă pământul pe mine! Aveam şi am clienţi cărora le-am făcut situri, le asigur
webhostingul şi administrarea. Până la urmă, am trecut cu bine, am refăcut toate siturile în
mai puţin de 24 de ore, imediat ce am avut datele de acces la noul cont. Experienţe dureroase
uneori, dar, am învăţat că pot să mă descurc bine şi în situaţii foarte grele.
Problemele cu care mă confruntam eu, erau ale foarte multor oameni. Erau „probleme
comune”, cum se spune.
Da, acesta este adevărul!
Probleme simple, probleme comune!
Iată câteva teme îndelung dezbătute, teme pe care am scris şi noi doi (aşa m-am
îndrăgostit de Monica, citind pastilele ei!) şi mulţi dintre prietenii mei din Virtualia. Am scris
articole, teme pe care le-am comentat cu sinceritate şi interes:
De ce se despart cuplurile?
Ce este Dragostea adevărată?
Există partenerul ideal cu care să poţi realiza cuplul foarte longeviv şi fericit la
care visează majoritatea?
În fine, am lăsat la urmă o temă pe care am găsit-o pe cel puţin 80% din internet:
Abia după ce am publicat cartea, pe la sfârşitul anului 2007, cînd am descoperit că sunt
citit în ţări din toată lumea, am început să înţeleg unde greşisem ani la rând şi în viaţă şi în
afaceri.
Am înţeles greşit Universul, ordinea firească a lumii, ordinea firească în
circuitul valorilor.
În momentul când înăuntrul meu s-au clarificat lucrurile, mi-a venit imediat în minte
acest mare secret şi explicaţia pentru care el este adevărat:
„Doar cine poate face bani fără bani, poate face bani cu bani!”
Să produci Valoare!
Încă o dată:
Să produci Valoare!
Am să repet, să vi se întipărească adânc în minte şi ca să reţineţi că a alerga după
bani, înseamnă a te chinui să prinzi vântul şi să îl închizi într-o cuşcă:
Secretul SUCCESULUI este să produci Valoare!
Aici am greşit aşadar. Aici am greşit şi eu şi greşim toţi.
Pentru a produce valoare, e nevoie de idei, aptitudini native, timp investit în
ideile respective pentru a le dezvolta de la stadiul de simplu vis la un plan cu
termene şi acţiuni clar definite şi de foarte multă perseverenţă.
Foarte mulţi din cei care se apucă de afacerile online, vor bani imediat. Dar ce au ei de
oferit în schimbul banilor pe care îi vor? Mai nimic, de cele mai multe ori. Competenţă, zero!
Am citit de foarte multe ori opinii ale unor dezamăgiţi de „făcutul banilor pe net”, care
după câteva luni de muncă de automat, „clic-clic-clic” pe diverse reclame, sunt furioşi că s-au
ales doar cu câţiva cenţi, care, de obicei rămân undeva într-un cont virtual, pentru că plăţile se
fac, dacă se fac, abia de la sume de 100$ sau chiar 150$ în sus.
Da, e drept, sunt mulţi, foarte mulţi „vânători de chilipiruri”. Fiind mulţi vânători de
chilipiruri — a se citi amatori de făcut averi în câteva zile — , se găsesc şi oamenii care să
satisfacă această cerere, oameni care să speculeze lenea şi prostia.
Din moşi strămoşi, suntem învăţaţi că
„Leneşul mai mult aleargă şi scumpul, mai mult păgubeşte”.
Fiecare capătă ceea ce cere!
Eu am trecut prin acest mecanism de făcut bani pe net, numit de obicei PPC, adică Pay
Per Click. Plată per clic, adică, pentru clicul unui mouse făcut pe o reclamă dintr-un mesaj,
sau pe un banner afişat pe un sit. A durat 40 de zile. Îmi propusesem iniţial, 90 de zile, dar am
înţeles mult înainte de acel termen, cum funcţionează exact tot mecanismul, ce îmi este de
folos, cum se face reclama pe web, care este rolul şi eficienţa, cine stă în dosul acestor aşa
zise „oportunităţi de afaceri”. Cei care se ocupă de instalarea pe net şi administrarea de astfel
de programe PPC (scripturi PPC), sunt copii de liceu sau de şcoală generală, care au
cunoştinţe suficiente de calculatoare, sau, au făcut ei înşişi acel program, ca proiect pentru
susţinerea examenului la disciplina „programare web” şi pentru care a câştiga 10$ pe
săptămână dintr-o chestie care e obligatorie la şcoală, înseamnă a face sarcina mai distractivă
şi mai uşor de îndeplinit! Astfel, fac şi bani de buzunar pe munca altora, lăsând la o parte
faptul că în acest fel, proiectul este testat în viaţa reală, sunt practic plătiţi pentru acel
proiect, în timp ce ei se ocupă cu şcoala şi cu învăţarea programării web şi a unor metode
serioase de a face valoare. Adică, între altele şi bani.
Ca peste tot, există şi puşti şi oameni în toată firea, lipsiţi de bun simţ, care fac astfel
de situri cu scopul declarat de a exploata şi a înşela în mod josnic, pe cei care cred în astfel de
mijloace de a face avere.
Fiecare „boală” îşi are leacul ei. La fel şi lenea, indiferenţa, lipsa de bun simţ şi de
educaţie. Adică, ceea ce numim de obicei, prostie...
În popor, se spune:
„Orice sac îşi are peticul!” şi „Orice naş îşi are naşul!”
Lista e mult mai lungă, am analizat cam tot ceea ce am făcut de-a lungul anilor, inclusiv
chimia şi metalurgia, care mi-au ocupat peste 10 ani din viaţă. Aici este o listă restrânsă, e
scrisă ca exemplu, pentru a uşura înţelegerea. Înţelesesem însă că înăuntrul meu, spusesem
adio şi chimiei şi metalurgiei, când luasem decizia de a deveni informatician.
Era oare cazul să pun capăt şi informaticii pentru a deveni scriitor?
Delicată întrebare, grea decizie!
avea cea mai mică datorie! Asta înseamnă calităţi de administrator al resurselor!
Credeţi că am fost foarte fericit când am descoperit asta? Da, câteva zile, am fost
fericit. Apoi, am căzut într-o prăpastie de întuneric...
De ce? Am înţeles că undeva, ceva îmi scăpa de ani lungi. Că greşeam mereu şi mereu
în acelaşi loc. Repetam aceeaşi greşeală, sub diferite forme. Disperarea începea să mă
ameninţe din toate colţurile.
Unde e greşeala?! În ce anume constă?!
M-am înfuriat şi am început să scriu şi mai mult, să exersez la claviatură, să compun, să
public ce scriu şi ce compun şi să reiau studiul domeniului extrasenzorial, făcând Reiki. Între
timp, îmi vedeam şi de studiul afacerilor online, de siturile mele web, studiam ce înseamnă
administrarea unui spaţiu web aflat pe un server la mii de kilometrei distanţă, folosind unelte
specifice de administrare...
Aşa am ajuns pe punctul de a claca din nou. Efort peste măsură, somn pe apucate,
mâncare pe apucate. Foarte scurt spus, viaţă dezordonată. Adică, la finele lui 2005, când eram
într-o situaţie similară, am plătit cu hepatită.
Mi-am amintit momentele extrem de dificile prin care am trecut şi am pus în balanţă
aici munca, energia şi timpul investite. Merită oare să repet prostia din 2005? Cât o să mă
coste o posibilă recidivă? Greu de spus.
Şi atunci, am înţeles două lucruri foarte importante:
1. Am nevoie de o echipă.
2. FOCALIZARE. Prea multe direcţii de acţiune, înseamnă finalizări puţine sau de loc!
Ajuns în acest punct, am căutat să înţeleg diferenţele între aptitudinile pe care le
trecusem pe listă. Ştiam, simţeam că există o diferenţă importantă. Dar care este?
Într-o zi, tot chinuindu-mă, am înţeles care este diferenţa.
Aptitudinile native, te fac perseverent fără să îţi dai seama.
Eşti perseverent în mod nativ, în anumite direcţii.
În acelea în care ai un talent înnăscut.
Totodată, aceleaşi aptitudini native te fac să munceşti oricât cu plăcere şi să
obţii rezultate excelente!
Te fac fericit, cu alte cuvinte!
După această descoperire care m-a făcut şi fericit şi nefericit, a trebuit să mă decid clar:
ÎNCOTRO?!
Fericit, am fost pentru că înţelesesem unde este averea, succesul şi deci şi banii şi în ce
constă succesul.
Nefericit, pentru că înţelesesem că oricât de mult aş munci, unele direcţii trebuie să le
tai de pe listă şi ştiam că va fi groaznic de greu. Îmi plăceau toate, le-aş fi făcut pe toate cu
mare bucurie, dar vorbele din bătrâni, experienţa cu hepatita, parcă îmi urlau în cap:
„Cine aleargă după mai mulţi iepuri, îi scapă pe toţi”
„Copilul cu multe moaşe, rămâne cu buricul netăiat”.
„Copilul” meu, acum avea un nume precis: Eu însumi, Viaţa mea, valoarea
mea, succesul meu.
Am înţeles în fine, că a mă împrăştia în mai multe direcţii, oricât de dragi mi-ar fi,
înseamnă pierdere de vreme. Am înţeles că trebuie să adaug şi un alt filtru pentru a putea să
decid corect, eficient.
Acest al doilea filtru, a fost:
Din ceea ce am făcut, ce anume mi-a adus bani? Şi varianta îmbunătăţită, ce
anume mi-a adus SUCCES?
Înţelesesem în sfârşit că succesul era cauza aflată în dosul banilor! Că succesul era
şi regizorul şi actorul şi producătorul, că banii, erau doar decorul şi costumele spectacolului. Că
succesul aducea de fapt banii şi că cei care cred pe dos, se înşeală amarnic şi alergă după
himere. Baloane de săpun.
Am căutat atunci o cauză a acestui mod de a vedea lumea, atât de greşit.
Deja în august 2007, descoperisem că în cartea mea, erau aproape 400 (patru sute!!)
de negaţii. Simţeam înăuntrul meu deja că asta e o mare neregulă; că aici e o problemă căreia
îi văd doar un mic vârfuleţ, ca la un iceberg.
Negaţiile... Negativismul... Amânările...
Atunci când foloseşti o negaţie, de fapt, amâni nedefinit luarea unei decizii!
Din nou m-am îngrozit când am înţeles asta! Iată deci, una din cauzele tuturor relelor
se află chiar înăuntrul meu!
Cum a ajuns ea acolo?
Delicată întrebare! Căutând acest răspuns, mi-am dat seama că sistemul de învăţământ
are principala responsabilitate. Luaţi de curiozitate orice manual şi număraţi negaţiile din el!
Atât timp cât de mic copil eşti educat în spiritul negaţiilor, al amânărilor, al evitării
deciziilor, al fugii de răspundere, cum poţi ajunge să devii un om matur şi să ai şi succes în
acelaşi timp?
Da. Acesta este crudul adevăr. Suntem educaţi în spiritul eşecului. În primii ani de
viaţă, părinţii decid în locul nostru. Ba chiar folosesc forţa brută, pentru a ne aplica „educaţia
potrivită”. Pe urmă, intervine şcoala, care ne obligă să învăţăm de-a valma orice stă scris prin
programele şcolare, fără vreun discernământ.
Cum pot fi oare cultivate într-un astfel de sistem de învăţământ aptitudinile native,
perseverenţa, capacitatea de a lua decizii, simţul de răspundere, dacă de la prima zi şi până la
19 ani, tot timpul altcineva decide în locul nostru?
Aşa am înţeles că trebuie să merg mai departe cu scrisul. Să spun tuturor celor care vor
să afle ceea ce am descoperit la mine, ce m-a tras înapoi, cum am reuşit să rezolv acele
probleme.
Dar am mai înţeles şi un adevăr foarte important pentru ceea ce mi-am propus.
De unul singur, este foarte greu să duci la îndeplinire un plan complex şi de lungă
durată. Sunt multe lucruri care trebuie făcute într-o casă de om. A le face pe toate singur,
înseamnă a renunţa mereu la câte ceva. Am făcut şi asta şi am ajuns la medic, cu hepatită.
Am înţeles că a venit vremea să dau următorul examen:
Sunt capabil să formez o echipă?
Monica e lângă mine. Al doilea volum, l-am scris cu ea alături. Pot zice chiar cu ea
înăuntrul meu, pentru cine înţelege ce înseamnă asta.
Acest volum, înglobează în el multe ore de discuţii, munca ei, renunţările ei, experienţa
pe care a acumulat-o şi pe care mi-a oferit-o cu drag, în discuţiile lungi pe care le avem pe
tema fiecărui capitol pe care îl scriu şi pe multe alte teme.
Faptul că acum ne aflăm în Grecia, în Thessaloniki, este o consecinţă a unei decizii luate
împreună. Faptul că scriu, în loc să mă aflu pe un şantier, unde e mai uşor de găsit de muncă,
este tot rodul unei decizii luate împreună.
De ce am decis astfel? Vom discuta mai încolo despre veniturile pasive.
Iată o altă idee pe care am găsit-o într-o carte despre succes. La vremea aceea, mă tot
întrebam ce anume vrea să însemne asta. Mai mult, am regăsit şi în alte cărţi ideea, sub alte
forme. Pe atunci, tot ceea ce vedeam în jurul meu, era cenuşiu, sumbru, fără perspectivă. Mă
întrebam la vremea aceea „Şi când dai în gropi, tot către succes te îndrepţi?”
Ei bine, DA, chiar şi când dai în gropi, tot către succes te îndrepţi!
Mi s-a părut absurdă ideea o vreme, apoi când am înţeles că orice pas făcut
înseamnă decizii luate, experienţă acumulată, am căutat să îmi imaginez cât mai bine cu
putinţă următoarea situaţie:
Ce s-ar petrece cu mine dacă m-aş afla brusc pe o insulă şi cineva, printr-o metodă
oarecare, ar şterge din toată Fiinţa mea, acei paşi din viaţă pe care i-am considerat greşiţi.
Primul impuls, a fost să râd. „Aş fi atât de fericit! Aş avea cu mine doar succesele!”
consumau resurse extrem de puţine (!!) şi aici, singurele consumuri efective, se rezumau la
resursele de care dispuneam oricum în mod natural şi un minimum de investiţie.
Aceste trei aptitudini, mi-au adus prietenii de pe internet, mi-au adus multe bucurii şi
mai mult decât atât, satisfacţia de a fi putut ajuta şi pe alţii prin cartea mea.
Unde era deci eroarea, greşeala? Ce lipsea de aici?
Am refăcut apoi lista analizând după criteriul
4. Ce mi-au adus aptitudinile native şi în cât timp?
Aşa am înţeles unde greşisem.
În aptitudinile native, investisem prea puţin timp, prea puţină muncă
sistematică, în vreme ce în aptitudinile dobândite, investisem practic 96% din munca şi viaţa
mea!
Dureros bilanţ!
Iată din nou cifrele: 2 (doi) ani din 49 (patruzcei şi nouă) înseamnă 4%!!
Ce rezultate mi-a adus perioada 2006 - 2008 din viaţa mea?
Adică, cele patru procente?
— Am investit în scris şi sunt citit în peste 22 de ţări, de la prima carte. Un autor practic
necunoscut, face un prim pas important — prima sa carte — şi are succes, din start!
— Am investit în muzică şi compoziţiile mele sunt ascultate de mii de oameni
care îmi trimit mesaje de felicitare şi mă încurajează!
— Am investit în cunoaşterea şi educarea capacităţilor mele extrasenzoriale şi am reuşit
cu ajutorul lor să îmi caut şi să îmi găsesc o minunată parteneră de viaţă — pe Monica!
Concluzia, deşi era şi este evidentă, a durat câteva luni până am reuşit să o formulez.
Da, uneori, adevărul doare...
Cauza pentru care cele trei aptitudini mi-au adus foarte puţini bani, este că din cei 49
de ani, abia dacă am investit să zic în total vreo patru ani în aptitudinile mele native.
Am făcut o excepţie aici, scrisul. Am scris, e adevărat, de la 10 ani.
Dar dacă aş fi făcut-o cum am făcut-o în anii din urmă?
Aşa am înţeles că, Viaţa însăşi mă constrânge să am succes. Că alegerea este într-
adevăr a mea, dar că am de ales între a îmi folosi zestrea de aptitudini native şi a avea succes
sau, a îmi irosi puţinele resurse financiare pentru a îmi dezvolta noi aptitudini.
Concluziile pe care le-am desprins?
Cu cât voi munci mai mult pe direcţia scrisului, cu atât voi obţine mai repede rezultate
mai bune!
La fel cu celelalte aptitudini native.
Aceste reflecţii, le-am făcut la început singur, în perioada decembrie 2008 – ianuarie
2009, când comunicam foarte mult cu Monica. Apoi, am discutat împreună ce avem de făcut.
La finele lunii octombrie, când intuisem deja că Monica este acea Fiinţă pe care o caut,
am luat o serie de decizii importante:
În trei luni clarific problema partenerei. Ori este Monica partenera căutată şi
mergem împreună mai departe, ori mă perfecţionez în direcţia capacităţilor extrasenzoriale şi
continui căutarea partenerei.
Continui să scriu şi să public ceea ce scriu, pentru a îmi dezvolta în continuare
talentul literar şi a acumula valoare, astfel încât să ajung să trăiesc din scris. Scrisul este o
modalitate de a realiza venituri pasive, în vederea asigurării viitoarelor schimburi de valori.
Continui investiţiile în educaţia mea muzicală, în primul rând cumpărând un
instrument suficient de complex încât să îmi permită să mă exprim aşa cum simt nevoia şi în
timp, investesc în instruirea muzicală specifică – teorie, solfegiu şi pian.
Pentru a îmi asigura existenţa, plec în altă ţară, unde şansele de a îmi pune
experienţa în circuitul valorilor în condiţii mai avantajoase sunt mai mari.
am trasat planul pentru încă cinci volume, în cadrul proiectului „Ritmuri Interioare”.
Cred că pentru un bilanţ provizoriu, sunt destule argumente care să susţină ceea ce am
afirmat până aici.
Zestrea Monicăi
De data aceasta, în rândurile următoare, veţi urmări o altă poveste, povestea mea,
adică, Monicăi. Am urcat „pe scenă”, pentru a vă prezenta o altă perspectivă şi pentru că a
venit vremea să ne ocupăm de un subiect foarte important:
„La ce sunt eu bună?”
Am simţit o apăsare din ce în ce mai mare a acestei întrebări, începând cu anul 2007.
Încă simt că mă apasă această întrebare. Şerban mi-a răscolit amintiri dureroase, m-a făcut să
plâng de multe ori, dar a reuşit nişte performanţe pe care le-am crezut imposibile. A
redeşteptat copilul din mine. M-a constrâns să îmi amintesc cât de frumoasă este Viaţa privită
prin ochii fetiţei care am fost şi pe care, la un moment dat, am abandonat-o şi am îngropat-o
din ce în ce mai adânc în mine, de fiecare dată când oamenii sau împrejurările mi-au aruncat
în faţă „vorbeşti prea mult” sau „sunt prea puţini bani” sau „aşteaptă-ţi rândul”.
Are oare cineva dreptul să ne oblige să stăm la coadă la Fericire? Să ne constrângă să
stăm o viaţă întreagă la această coadă? De ce cred oare oamenii că trebuie să îţi aştepţi rândul
la fericire?
Întrebări... Multe întrebări.
Am venit la Şerban cu ce aveam pe mine, cu o carte — Rhonda Byrne-”The Secret” —
cu câteva bijuterii din aur, muncite din greu şi cu încă ceva: cu mine.
Am fost tare fericită în prima seară acasă la noi, când i-am arătat cartea şi i-am spus:
— Ştii, mă întreb de ce oare asta a fost tot ce am simţit nevoia să cumpăr... Asta e tot
ce am adus cu mine. Pe mine şi cartea asta...
— Ai văzut filmul? Eu l-am văzut de vreo trei ori până acum! Am şi cartea, în format
electronic, în Engleză.
— Acum e prima oară când aflu despre ea. Am citit puţin, foarte puţin din ea până să
ajung. M-am simţit atrasă de carte, fără să pot spune de ce. Pur şi simplu, am pus mâna pe ea
şi am luat-o!
Da... Mă simt pierdută în spaţiu. Parcă singurul lucru pe care îl mai ştiu, e că mă
cheamă Monica Stănescu. Şi că sunt în Grecia, în Thessaloniki.
Sunt atât de multe care s-au schimbat în viaţa mea cu o viteză uluitoare, încât mă simt
depăşită şi uneori, am impresia că visez! Totuşi, mă simt ca şi cum aş zbura! Uneori pe stradă,
chiar simt că mă înalţ, că văd totul de sus, că zbor.
Dar să trecem la „zestrea mea”.
Încă din primele zile, am discutat cu Şerban despre aptitudinile mele native. Mai
târziu, eram deja aici în Thessaloniki, mi-a spus de ce m-a lăsat să fac ce am vrut. Ştia că o
să mă mişc în direcţia aptitudinilor mele native, după o perioadă de odihnă.
Astăzi, e duminică, 19 iulie 2009 şi l-am întrebat pe Şerban:
— La ce sunt eu bună?
Aşa se face că m-a pus Şerban să scriu o listă cu ce am făcut de-a lungul anilor. M-a
pus să răspund la întrebarea:
„Ce am făcut, câţi bani mi-a adus şi în cât timp?”
Prima listă, avea două puncte. Şerban s-a supărat pe mine...
— Asta e tot ce ai făcut tu o viaţă? Scrie acolo tot! Şi ce ai făcut câteva luni şi ce ai
făcut mai mult, tot! O să vezi mai departe pentru ce, dar am nevoie de acest punct de pornire!
Am plâns. Iar mi-am amintit de tot ce aş fi vrut să fac şi am amânat. Din tot felul de
cauze... Mereu şi mereu... Până la urmă, m-am înfuriat şi am făcut din nou lista.
Iată mai jos, această listă:
Scris, Citit;
Desen;
Muzică;
Dans;
Lucru manual;
Operator la maşini;
Vânzător;
Contabil;
Bucătar;
Curăţenie;
Baby-sitter;
Percepţie extrasenzorială, parapsihologie, psihologie.
Acum, că am reuşit să termin lista asta, mi-a spus să răspund la o altă întrebare:
Caută acum în toată existenţa ta, pe ce anume ai cheltuit mereu şi mereu bani
sau cu ce ţi-ai ocupat timpul, sau, ce anume ai vrut să faci şi ai fost împiedicată de
anumite împrejurări, dar ai revenit mereu şi mereu la acea activitate?
Scris, Citit. Am vrut să cumpăr cărţi şi când am putut, am făcut-o. O fac şi acum şi de
când am ajuns la Şerban, cea mai mare bucurie, a fost când am văzut cărţile de la capul
patului şi când m-a lăsat să fac ce vreau eu. Aşa că, am citit, am citit, am citit şi aş fi tot citit,
dar port ochelari şi uneori, obosesc şi eu, ca orice om. Acum, de când sunt în Grecia, Şerban
m-a pus să ţin un jurnal. La început, mi s-a părut o corvoadă, deşi, recunosc, îmi place să
scriu. Dar de-a lungul anilor, mi s-a spus de prea multe ori „vorbeşti prea mult”. Aşa că, m-am
hotărât să tac! Şi acum, uite, vine Şerban şi îmi cere să vorbesc! Mi-e greu. Mi-e tare greu,
deşi ştiu că are dreptate. Plâng de multe ori. Şerban mă conduce în locuri dinăuntrul meu unde
există răni care mă dor. Ajung acolo şi îmi spune mereu „Plângi, dacă asta simţi nevoia să faci!
Aruncă sarea aceea din suflet, lacrimile pe care le-ai adunat şi care îţi macină încet sufletul!
Uşurează-te!”
Desen. Aici, aş fi vrut mult să desenez, dar era nevoie de materiale, erau scumpe şi mi
s-au refuzat, pe motiv că „sunt prea puţini bani”. Mai târziu, mi-a revenit mereu şi mereu în
minte „sunt prea puţini bani” şi mi-a fost frică să mă mai apuc. Toată lumea spune că de aşa
ceva, te apuci de când eşti mic.
Muzică. Da, mi-a plăcut şi îmi place şi acum enorm pianul. Ai mei însă, mi-au luat o
mandolină, că atât au putut. Mă enerva la şcoală faptul că eu prindeam melodia imediat şi pe
urmă, trebuia să repet mereu şi mereu, ca un papagal. Eu voiam altceva. Voiam să trec mai
departe. Nemulţumirea s-a acumulat, până când, am refuzat să mă mai duc. Când am ajuns la
Şerban şi am văzut claviatura, mi-am adus aminte. Am început să mă joc şi m-a bufnit
plânsul. Mi-am adus din nou aminte de mandolină, de profesorul acela care urla la noi şi m-
am blocat.
Dans. Ador baletul! Ce minune e baletul! Poate oare fi spus în cuvinte? Sunt atât de
multe pe care le poţi spune doar atunci când asculţi muzică şi te mişti! Muzica îmi spune cum
să mă mişc. Da... Balet... Pentru balet, era nevoie de maieu de mişcare şi pantofi cu poante.
Din nou aud şi acum „sunt prea puţini bani”...
Lucrul manual. Mi-a plăcut să fac bani din munca mea. Am început devreme asta şi
între altele, am tricotat. Am făcut pulovere şi le-am vândut. Asta, era cam după liceu, cam la
un an sau doi. Apoi, în Grecia, am descoperit croşeta şi de când cu Şerban, gobelinul.
Gobelinul, e un univers aparte! Multă culoare, peisaje, oameni, animale, flori, imaginaţie! Câte
se pot spune într-un gobelin! Mi-a cumpărat Şerban trei seturi de gobelin pentru cusut. Cu
asta mi-am ocupat puţinul timp liber pe care l-am putut rupe între multele nevoi interioare şi
exterioare, aici în Grecia. Am cusut în vreme ce Şerban scria la calculator. Şi mie îmi place să
stăm aşa, fiecare cu „meştereala” lui şi am văzut că şi lui îi place când stau lângă el şi lucrez.
E ca un copil. Dacă sunt lângă el, e bine. Prezenţa mea, contează. Am văzut că îl interesează
mai puţin „ce fac”. Cum plec însă, intră în panică...
Operator la maşini. Da, am făcut şi asta. Am lucrat în celuloză şi hârtie. Am lucrat la
maşina de capsat caiete şi mi-am capsat un deget. Am lucrat apoi la ghilotină, la împăturit şi
numărat filele la caiete. Am lucrat şi în fabrica de conserve. Peste tot, am căutat să fac ceea ce
am făcut la un nivel calitativ foarte ridicat. Dacă mi-a plăcut? Da, mi-a plăcut întotdeauna
lucrul bine făcut. La maşini? Cred că acolo m-a împins nevoia. Dacă îmi mai doresc să lucrez la
maşini? Singurele maşini care îmi plac, sunt fierul de călcat, roboţii de bucătărie şi
calculatoarele. Calculatorul, l-am descoperit pe la sfârşitul anului 2007, când în sfârşit, mi-am
putut cumpăra şi eu un calculator desktop. Apoi, prin 2008, un laptop. Am învăţat multe şi
repede. De când cu Şerban însă, am înţeles cât de multe se pot face cu un „simplu” calculator.
Am nevoie de timp şi de linişte să descopăr în mine ce vreau să fac şi cum mă poate ajuta
calculatorul. Ştiu cu precizie că vreau să mă întorc la calculator. Acum însă, sunt alte priorităţi.
Dar ştiu că pot să o fac oricând şi asta înseamnă mult pentru mine!
Vânzător. Da. Am lucrat ca vânzătoare. În magazin cu de toate, în giro, în ceea ce aici
în Grecia se cheamă „bazar” iar la noi, „piaţă”. Îmi place să vând. Simt cum trebuie să vorbesc
cu omul. Ştiu ce îi trebuie, pentru că simt. Simt că am în faţa mea un om. Da! E o prostie
chestia asta cu „client”. E un om! OM! Cu majuscule!
Aici, la capitolul „vânzător”, se pare că am ajuns prea repede, prea competentă. De
unde ştiu asta? Foarte simplu. Am avut conflicte cu angajatorii mei, care abia dacă erau în
stare să calculeze cu creionul pe hârtie, în timp ce eu, făceam calculele în minte. Aici, m-am
blocat. De ce am fost tratată aşa? Cu ce am greşit? Că am vrut să fiu un bun muncitor? Că
ştiam să fac o listă de mărfuri care trebuie cumpărate, care se vând? Că păstram ordine în
magazine? Că ştiam... Am înţeles într-un târziu că ştiu prea multe şi că asta, deranjează. Şi iar
mi s-a spus să tac.
Contabil. Da. Am ajuns să fac contabilitatea primară, mai bine ca patronul pentru care
luicram. Ce trebuia să fac? Să îmi fac o firmă, mi-a zis cineva, când eram în Orhomeno. Da,
firmă, am înţeles şi eu asta. Dar firma, înseamnă o echipă. Care echipă? Eu şi cu datoriile
făcute de... În fine... Am discutat cu Şerban şi despre firmă. A ajuns şi el să treacă prin
aceleaşi dureri ca şi mine. El însă, s-a luptat cu morile de vânt. Şi-a făcut firmă de unul singur,
a învăţat legi, contabilitate, ce înseamnă o firmă. Cu ce folos? El singur recunoaşte că abia de
când cu mine poate să viseze mai departe. Asta e şi cu contabilitatea. Dacă îmi place? DA! Îmi
place să fac calcule. Dar în alte condiţii decât cele pe care le-am avut până acum!
Bucătar. Îmi place enorm să gătesc! O fac cu bucurie şi cu plăcere! Poate că sunt prea
casnică. Poate.
Curăţenie. Da. Am şase ani de când fac meseria asta. Simt că e pasiunea vieţii mele.
Am primit „arista”. Asta în greacă, înseamnă „excelenţă”. Şerban m-a ajutat să înţeleg că şi
curăţenia, are mai multe nivele. Curăţenie fizică dar şi un alt fel de curăţenie. Curăţenia în
gândire, în vorbire... Da. Asta am făcut în ultimii doi ani. Am stat de vorbă cu clienţii la care
mergeam să fac curăţenie. Ne-am deschis sufletul unul în faţa altuia. Şerban mi-a vorbit
despre importanţa spovedaniei, a deschiderii sufletului. Am înţeles că de fapt, în ultimii doi ani,
asta m-a atras cel mai mult. Să fac curăţenie de tot felul. Am înţeles că acestă formă de
curăţenie, cea dinăuntrul meu, este mult mai importantă decât cea de afară. Pentru că de
curăţenia dinăuntrul meu, depinde cea din afara mea. Şi a oricui.
Baby-sitter. Am descoperit cât de mult îmi plac copii, cât de mult îmi place să mă ocup
de ei, în ultimii doi ani, de când cei la care am lucrat şi aveau copii mai mici, mă rugau să mă
ocup şi de copii. Copii sunt un univers aparte. Au limbajul lor în care se exprimă. Totul e să fii
atent şi să observi cu răbdare. E minunat să te ocupi de copii! Am descoperit cât de mult îmi
place să fiu mamă! Îmi amintesc de primele zile alături de Şerban şi îmi vine să râd! M-a
întrebat într-o zi „Vrei să fii mămica mea?” I-am spus şi m-am bucurat să i-o spun „Dar tu mă
vrei de mămică?”. Da, îmi place să mă ocup de el ca de un copil. E interesant să creşti un copil
mare. E mai greu, dar e interesant. Aşa am descoperit că şi mie îmi place să fiu crescută ca un
copil. Măcar din când în când. Când am citit „Copilul din noi”, din primul volum „Ritmuri
Interioare”, mi-am dat seama câtă dreptate are Şerban acolo! Da, avem în noi un copil şi
trebuie să avem grijă de el! El este lumea viselor, creativitatea, gingăşia, delicateţea şi câte
altele, pe care cei mai mulţi, le pierd pe drum. Uităm să fim copii şi aşa, ajungem nişte brute
insensibile... De ce oare ne ruşinăm să fim curaţi, să fim sinceri şi direcţi, cum sunt copii?
Percepţie extrasenzorială, parapsihologie, psihologie. Am început să descopăr
acest univers, în 1977, la cutremur. Atunci când l-am provocat pe Şerban să scrie, voiam să
ştiu dacă mă poate înţelege, dacă mă poate ajuta să mă înţeleg. Rezultatul? Ce eram eu
speriată, m-am speriat şi mai rău! Aşadar, aveam dreptate! Tot ce simţisem, tot ce trăisem,
acolo, înăuntrul meu, era adevărat! Am plâns şi l-am pus să scrie mai departe. Mi se părea
incredibil că în sfârşit, cineva mă ia în serios şi îmi cere să vorbesc despre astfel de lucruri, ca
şi cum ar fi ceva banal... Da, am descoperit de când cu calculatorul multe. Astrologia,
zodiacele, horoscopul... Şerban m-a ajutat să descopăr că pot comunica telepatic. El a studiat
mai mult şi are mai multă practică. M-a ajutat să mă liniştesc. A făcut ce s-a priceput ca să
intre înăuntrul meu şi să mă ajute să mă descopăr treptat, câte puţin. E greu, dar cât de mult
înseamnă asta pentru mine!
Am revăzut aceste direcţii în care am investit. Încotro mă simt cel mai atrasă? Care
este direcţia în care este cel mai bine să continui să investesc resurse?
Am discutat împreună lista cu ceea ce am făcut şi am conceput câteva obiective de
proporţii mai întinse, care să pună în valoare ceea ce bănuim amândoi că sunt aptitudinile
mele native. Care este însă cea mai potrivită soluţie?
Ştiu că îmi plac enorm curăţenia, gătitul, scrisul şi studiul. Mai sunt şi altele, totuşi,
care este zestrea mea nativă?
Vreau acum să fac un experiment cu Şerban. Am încredere în măsurătorile radiestezice,
aşa încât, vreau să începem ceva interesant.
Mi-a vorbit despre Ecuaţia Realităţii şi despre parametrii sau termenii acesteia:
Cantitatea de informaţie, de energie şi de algoritmi.
Singurul parametru care necesită o explicaţie, este „algoritmii”. Asta înseamnă cu alte
cuvinte, PRACTICĂ. EXPERIENŢĂ. Din punct de vedere matematic, un algoritm, este o
succesiune de operaţii, de paşi, de etape prin care se soluţionează o problemă. Altfel spus,
poate fi un text în care se spune precis ce anume şi cum trebuie făcut pentru a ajunge la un
anumit rezultat.
Funcţie de valorile măsurate, am înţeles că pot afla care este direcţia optimă în care
trebuie să investesc, obiectivele care sunt cele mai potrivite. Atunci când parametrii aceştia
sunt în echilibru şi cât mai apropiaţi de valoarea maximă (100%), înseamnă că mă aflu pe
drumul cel bun. Sunt atât de nerăbdătoare să văd ce spune ansa!
Iată în tabelul de mai jos, rezultatele măsurătorilor:
Pentru alegerea unui obiectiv comun şi stabilirea celorlalte priorităţi la nivelul echipei,
aşa cum suntem în acest moment, rezultatele sunt, pe baza a trei seturi de măsurători,
efectuate în 19 iul 2009, 08 dec 2009 şi 27 dec 2009:
1. Scriitor profesionist = 97,66%; 94,33%; 97%; (96,33)
2. Învăţătură, studiu, transmiterea experienţei. Şcoala Succesului = 80,33%; 84%;
89%; (84,44)
3. Curăţenie, gătit, baby-sitting = 78,33%; 67%; 82%; (75,77)
4. Extrasenzorial = 57,33%; 66% 67%; (63,44)
5. Lucru manual = 37,33%; 33,66% 53%; (41,23)
Rezultatele sunt puţin surprinzătoare, dar ele coincid cu intuiţiile mele. Există oare
întâmplare, aşa cum încă mai cred mulţi?
Am înţeles treptat că de mine depinde cât de complexă sau simplă va fi partenera mea.
Că eu stabilesc ce anume calităţi vreau să aibă şi că restul, va face Universul Infinit. Am
avut ani în şir convingerea interioară că trebuie să existe o astfel de Fiinţă. În primele două
volume, am descris de fapt modul în care am descoperit ce vreau de la mine şi modul în care
am reuşit să acţionez pentru a obţine ceea ce simţeam că mă face fericit.
Aşa am reuşit să descopăr existenţa blocajelor.
Blocajele până la urmă, sunt nişte limite pe care ni le stabilim singuri.
Ele îşi pot avea originea într-o emoţie care ne-a provocat durere şi acestea sunt cele
mai multe cazuri. Dar, există şi multe blocaje care apar ca urmare a faptului că ne este frică să
experimentăm ceva şi atunci, acceptăm părerea altora ca fiind a noastră. Adică,
înmagazinăm prejudecăţi.
Am acceptat la vârsta copilăriei faptul că sunt „brânză bună în burduf de câine”, pentru
că aşa mi-au spus „oamenii mari, care ştiu ei ce spun”.
Am pornit de la o falsă ipoteză iar când am avut posibilitatea de a verifica dacă este
adevărată, mi-a fost frică de o posibilă dezamăgire. „Şi dacă descopăr că s-au înşelat? Şi
dacă descopăr că eu sunt altfel?”
Dezamăgirea, este o altă formă de emoţie negativă, de care ne ferim instinctiv. De ce
oare facem asta?
Am ajuns să constat că cei mai mulţi oameni, fug de Adevăr şi preferă minciunile
comode. Altfel spus, preferă amăgirile şi tot exersând să prefere amăgirile, exersează şi
cheamă de fapt ziua dezamăgirilor.
Care este oare motorul acestui proces de autodistrugere?
Răspunsul, l-am căpătat extrem de greu şi înţelegerea, a venit anevoie. Abia prin luna
mai 2007, după ce primul volum a început să fie citit şi am primit primele opinii de la cititori,
am cugetat profund.
Cartea plăcea, dar...
Exista un „ce” pe care oamenii ar fi vrut să mi-l spună, dar le era foarte greu. Fiecare
se „agăţa” de un mic detaliu, ceva nesemnificativ în ansamblu. Confuzia domnea şi în ei şi în
mine. Dar simţeam în mine şi în ei o durere surdă, simţeam că trebuie să schimb ceva în
carte...
Pentru că în acel moment Femeia Visurilor Mele era destul de avansată, am recitit de
mai multe ori textul şi brusc, am avut revelaţia adevărului! NEGAŢIILE!
Am descoperit o mulţime de negaţii în FVM. Am avut apoi curiozitatea să analizez textul
cărţii şi am găsit de 398 de ori negaţia în text!
M-am îngrozit în acel moment şi mi-am spus:
— Iată de ce oamenii au totuşi dreptate! Dar le e imposibil să îmi explice clar,
pentru că toţi suntem educaţi la fel! S-au obişnuit atât de tare cu negaţiile, încât li se
par normale! Iată aşadar, sămânţa greşelilor. Un mic cuvinţel!...
Eliminarea blocajelor.
A fost necesar un efort de şase ani să descopăr acest mecanism, să îl înţeleg, să îi
înţeleg consecinţele asupra mea şi a existenţei mele şi să caut modalităţi de a elimina aceste
emoţii negative şi tot ceea ce determinau acestea în existenţa mea.
Atunci când Monica a venit la mine, printre primele experienţe pe care le-am făcut cu
ea, a fost să descopăr aceste blocaje.
I-am spus atunci că există două moduri de a face educaţie unui om:
Cu biciul sau cu sărutul. I-am spus că eu prefer sărutul.
Totuşi, pentru a putea rezolva o problemă, primul pas este să o cunoşti. Abia apoi poţi
alege o soluţie potrivită, sau, dacă ea lipseşte, să cauţi soluţia.
Eu făcusem înăuntrul meu o primă „curăţenie generală”, în perioada februarie – iunie
2008. Descoperisem înăuntrul meu răni din fragedă copilărie, care mă ţineau legat de un
trecut, în care practic mă azvârleam fără să îmi dau seama, de fiecare dată când mă
confruntam cu situaţii asemănătoare ca cele care generaseră acele dureri ale sufletului. Acele
momente de pierdere a controlului, îmi consumau pe neobservate, uriaşe resurse energetice.
Sunt foarte mulţi oameni care se lasă pradă mâniei, disperării, furiei, atunci când se
simt atacaţi în vreun fel oarecare. Această stare se imprimă adânc în Fiinţă. Pentru cei
interesaţi, pot să dau o informaţie care să le clarifice aspectele ştiinţifice: Memoria kinetică,
mecanica ondulatorie, memoria celulelor, influenţa variaţiilor câmpurilor magneto-electrice
asupra morfologiei celulare. Restul, e treabă de specialişti în genetică şi biologie moleculară.
Pentru mine, este suficientă această argumentaţie.
Pentru sceptici, ar mai fi de adăugat tratatele de patologie celulară, cauzele apariţiei
modificărilor stabile ale structurii celulelor, patologia mutagenezei şi ca factor important,
influenţa câmpurilor electro-magnetice asupra evoluţiei celulelor.
Pe această sferă de discuţie, s-au scris tratate, teze de doctorat şi s-au luat premii
Nobel. Argumentarea ştiinţifică a afirmaţiilor mele, o găsiţi în aceste cărţi sau pe internet,
căutând cu cuvintele cheie pe care le-am înşirat mai sus.
Rezumat:
Chiar dacă pentru o parte din existenţa noastră şi din amintirile noastre negative sunt
responsabili alţii, după o anumită vârstă, suntem liberi să ne punem întrebări şi să căutăm
răspunsuri. Dacă acceptăm să fim sclavii unor emoţii negative din copilărie, sau sclavii ideilor
altor persoane, în ciuda faptului că avem cu totul alte convingeri proprii, atunci suntem
răspunzători în exclusivitate pentru tot ceea ce se petrece neplăcut în viaţa noastră.
Vrem să schimbăm ceva în bine?
Eu am folosit o metodă simplă: Am scris pe hârtie acele amintiri care m-au impresionat
foarte puternic, în mod plăcut. Apoi, când m-am simţit cuprins de amintiri neplăcute, am citit
acele texte. Dacă mi s-a părut că sunt lipsuri în ele, am completat acele lipsuri.
Exact acesta este mecanismul prin care am construit, pas cu pas, FVM - Femeia
Visurilor Mele.
Oricine poate alege să aplice această metodă simplă, pentru a îşi schimba viaţa!
Totul depinde de o decizie simplă: Vreau să fiu fericit!
Da, poate mulţi vor fi dezamăgiţi, pentru că mulţi îşi imaginează că există o „formulă
magică”, câteva cuvinte gen „Sesam, deschide-te!” pe care să le rostim şi hopa! gata curg
valurile de fericire!
Da, e adevărat, există o „formulă”, există un „secret”, dar fiecare trebuie să îşi
construiască singur fericirea.
Credeţi că pot eu să ştiu mai bine ca dumneavoastră ce vă face fericiţi?
Un exemplu?
Am un prieten pasionat de mecanică auto. Un profesionist de excepţie! Când vede un
motor de maşină, e în extaz. Şi mie îmi plac maşinăriile. Totuşi, pentru mine, că e motor de
maşină, că e o combină, că e avion, că e un modul de aselenizare, tot aceeaşi emoţie îmi
provoacă: OMUL DIN SPATELE IDEILOR.
Asta e tot ce îmi spun maşinăriile şi tehnicele. Singurul lucru care îmi vine invariabil în
minte, este
„Câţi inventatori au pus umărul aici, câte brevete de invenţie şi câte de
Veniturile pasive
În capitolele de până aici, am analizat ca să spunem aşa „motorul” făcutului banilor,
care am spus că este VALOAREA.
Apoi, am analizat principalele comenzi: Acceleraţia şi frâna.
Acceleraţia, este suma tuturor emoţiilor plăcute pe care le-am trăit şi pe care le
putem rememora dar, în egală măsură, le putem construi singuri.
Frâna, este suma tuturor emoţiilor care ne provoacă durere.
De aici încolo, avem motor, avem posibilitatea să controlăm viteza cu care mergem,
ceea ce ne rămâne, este să vedem cum putem face „maşinuţa” noastră, adică viaţa noastră,
să meargă în direcţia şi cu viteza cu care vrem noi.
Sunt foarte mulţi oameni care depun o sumă de bani în bancă şi aşteaptă ca la această
sumă de bani, să se adauge treptat dobânzile.
Ei bine, am făcut şi eu într-o vreme această experienţă. Aşa am descoperit că, pentru a
putea trăi la limită, aveam nevoie să am în bancă o sumă exorbitantă pentru posibilităţile mele
de atunci. Totuşi, recunosc, e o metodă de a genera venituri pasive.
Altfel spus, produci o valoare, apoi pui valoarea respectivă la dispoziţia celor care au
nevoie de ea, sub forma unui împrumut.
Pentru cel care are nevoie mare, este un serviciu care îl ajută să rezolve o problemă pe
care o care la un moment dat şi cel care are nevoie, vă oferă o parte din valoarea produsă de
acesta, în schimbul valorii oferite de dumneavoastră.
Altfel explicat, vă plăteşte serviciul pe care i l-aţi făcut prin faptul că i-aţi pus la
dispoziţie să zicem, o sumă de bani de care avea nevoie urgent.
Acesta este mecanismul de bază.
Hai acum să analizăm o altă sursă de venit pasiv, mult mai importantă şi mai
valoroasă: CĂRŢILE ŞI PROPRIETATEA INTELECTUALĂ.
Altfel spus, IDEILE.
Ceea ce vreau să pun în evidenţă acum însă, este faptul că aceste valori, produc
venituri pasive. Adică, o carte odată scrisă, va fi citită mereu şi mereu, dacă ea este folositoare
mai multor oameni. Oameni se nasc mereu, ei vor avea aceleaşi nevoi ca şi cei dinaintea lor,
deci, avem cui să oferim valoarea odată produsă.
Şi acum, hai să analizăm pe ceea ce am făcut eu. Care este soluţia de a face bani pe
care am construit-o eu.
Am pornit în primul rând de la ideea de a îmi valorifica aptitudinile native.
Am înţeles că scrisul, muzica şi capacităţile extrasenzoriale pot fi valorificate, dacă
produc o anumită valoare cu acestea.
De asemeni, ca aptitudine dobândită de această dată, aveam la dispoziţie cunoştinţele
din domeniul calculatoarelor.
Cum puteam să combin aceste cunoştinţe, aceste resurse, pentru a crea o valoare din
care să îmi pot câştiga existenţa?
Aşa am descoperit conceptul de afaceri la domiciliu şi afaceri online.
M-am documentat la început, am aflat astfel ce este necesar pentru a îmi porni propria
afacere pe internet şi, încet-încet, am început să construiesc această afacere. Scriind articole,
citind articole, comentând articolele citite, punând întrebări şi căpătând răspunsuri. Pe latura
strict practică, am înţeles ce trebuie şi am început să învăţ ce înseamnă să construieşti o
pagină web, apoi un mic sit cu două-trei pagini şi apoi, cum se dezvoltă un sit mai complicat.
Treptat, am ajuns să înţeleg că există mecanisme specifice, care permit multe facilităţi dar,
totodată, îţi permit automatizarea muncii într-o măsură foarte mare.
Având în vedere că aici mi-am propus alte obiective, mă voi opri aici, considerând că v-
am oferit o imagine bună asupra a ce înseamnă a îţi construi succesul pas cu pas.
Mă veţi întreba şi e normal să fie aşa:
Care a fost influenţa aptitudinilor native în obţinerea rezultatelor?
următoarele rezultate:
— 5 cărţi publicate;
— 5 cărţi în curs de publicare;
— 5 albume audio compuse şi publicate;
— 25 cărţi în lucru;
— 49 de situri web;
— 49 de videoclipuri.
Pentru mine, această cărţulie mititică, valorează foarte mult, chiar dacă autorul ei a
scris-o acum câteva decenii. M-am bucurat când am găsit-o şi am cumpărat-o, pentru că eram
sigur că dincolo de preţul piperat, aveam să obţin ceea ce aveam nevoie.
Rezumat:
Veniturile pasive, sunt o sursă de bani foarte importantă.
Veniturile pasive, sunt de fapt acea VALOARE care înglobează visele, aptitudinile native
şi munca noastră şi care este durabilă. Sau, dacă preferaţi termenul, este căutată. Prin
urmare, VALOAREA pe care o producem, punând la muncă aptitudinile noastre native şi
celelalte resurse de care dispunem în mod nativ.
Am dat un exemplu mai larg de valori generatoare de venituri pasive pe care îl voi
repeta, pentru a fi uşor de memorat:
O carte scrisă fie în formă tipărită, fie, mai nou şi mult mai răspândite acum,
cărţile în format electronic, un brevet de inovaţie, un brevet de invenţie, o
compoziţie muzicală, un sit web, o pictură, o sculptură, un lucru de mână, toate sunt
VALORI.
Valorile care produc valori adică, acele calori care vă aduc bani de exemplu, mult
timp după ce au fost puse în circulaţie, se numesc valori generatoare de venituri pasive.
„Pasive” semnifică aici faptul că aţi muncit o singură dată, apoi le-aţi pus în
circulaţie şi ele vă aduc un venit oarecare, fără ca dumneavoastră să mai faceţi acelaşi efort ca
la început sau, uneori, fără nici un efort.
Prin contrast, un muncitor care lucrează în construcţii spre exemplu şi al cărui produs
este o construcţie, va lua banii pe care s-a înţeles să îi primească pentru lucrare de la cel
pentru care construieşte, o singură dată, la finalizarea şi predarea construcţiei.
Astfel, va trebui să muncească foarte mulţi ani şi să înveţe să economisească din acel
venit, pentru a putea avea o rezervă mai târziu, când capacitatea sa de muncă se va reduce şi
îi va fi foarte greu sau imposibil să mai angajeze acel fel de lucrări.
Orice lucru, orice muncă în care am pus talent, idei, inspiraţie, muncă,
ingeniozitate, produce rezultate valoroase.
Ceea ce mai rămâne de făcut după ce am realizat valoarea, este fie să găsim pe cineva
special înzestrat care să se ocupe de punerea în circulaţie (vânzare, cum se spune), fie să
învăţăm noi înşine să facem aceasta.
Dar, despre punerea în circulaţie a valorilor, mai pe larg, cu altă ocazie.
În capitolul următor, vă vom vorbi despre ce înseamnă să porneşti de la zero.
1. Ce şanse are în viaţă, un copil care se naşte într-o râpă şi căruia îi mor ambii
părinţi încă de la naştere?
Vreţi un scenariu? Simplu! Doi tineri pleacă la munte. EA, este însărcinată în ultima
lună. Mai are câteva zile să nască. Se petrece un accident. Ambii cad într-o râpă şi mor.
Întâi tatăl, apoi mama, care mai rezistă după accident până la naşterea copilului.
2. Ce şanse are în viaţă un copil căruia îi moare tatăl în primul an de viaţă?
3. Ce şanse are în viaţă un copil căruia îi moare mama la naştere?
4. Ce şanse are în viaţă un copil care rămâne fără unul din părinţi, ca urmare a
unui divorţ?
Putem să continuăm aşa cu multe alte exemple. Aţi înţeles acum ce înseamnă Punctul
Zero de început în viaţă?
Toţi aceşti copii au aceleaşi şanse de a supravieţui?
Cred că este evident acum ce am vrut să spun.
Hai să schimbăm acum perspectiva.
Ce fel de om este cel al cărui punct de zero se situează de la pierderea serviciului şi
a casei încolo?
Un astfel de om, poate fi numit un învingător? Un om pentru care viaţa începe doar
dacă cineva îi oferă aproape totul pe tavă?
Hai să vedem ce are în realitate un astfel de om, care consideră punctul zero (adică
a avea nimic!), a fi fără casă şi fără serviciu.
Am să folosesc un tabel, pentru că lista e mai lungă decât credeţi!
Cred că ajunge ceea ce am spus pentru a putea să înţelegeţi că Punctul Zero, este
foarte diferit de la situaţie la situaţie şi că pot exista diferenţe enorme!.
O să discutăm un caz mai uşor de întâlnit. Oamenii ca Rambo, sunt totuşi rezultatul
unei educaţii care poate dura nişte ani şi care înseamnă nişte cheltuieli destul de mari...
Vom lua în discuţie un(o) tânăr(ă) absolvent(ă) de liceu, de 19 ani.
Să începi de la zero la această vârstă, înseamnă să afli care îţi sunt aptitudinile native,
abia de acum încolo. Înseamnă fii orfan sau să ai părinţi foarte modeşti ca posibilităţi, astfel
încât, să fie nevoie să munceşti imediat după absolvirea liceului. Înseamnă să te ai doar pe
tine şi hainele de pe tine şi să fii bolnav de o boală considerată incurabilă. Atât!
Dacă un astfel de tânăr răzbeşte în viaţă şi devine om de succes, atunci merită să
mică, dar măsura în care o experienţă este folositoare, depinde enorm de cel aflat în situaţia
de a decide, de cât de informat este şi de cât de mult apreciază valoarea timpului.
Atunci când eşti conştient că evitând nişte greşeli făcute de alţii câştigi timp, deja te afli
cu un pas înaintea multora. Iar a învăţa din experienţa altora, înseamnă a economisi enorm de
mult Timp!
Am spus şi repet:
Este mult mai bine să copiezi un succes, decât să inventezi eşecuri autentice!
Vom discuta pe scurt ce înseamnă fiecare dintre ele şi de ce e mai bine într-un fel decât
în celălalt.
Foarte mulţi dintre cei care participă la circuitul valorilor, îşi vând timpul, pentru că tot
ce ştiu să facă, este o activitate oarecare.
Câţi dintre cei care muncesc în calitate de salariat spre exemplu, ştiu că mecanismul
producerii şi valorificării a orice, este format din etapele enumerate mai sus? Eu am avut
nevoie de 15 ani de antreprenoriat, să înţeleg ce înseamnă aceste etape, dar mai ales, faptul
că este imposibilă evitarea sau sărirea oricăreia dintre ele!
Acum, dacă reflectăm serios, ce şanse ai ca la 19 ani, sau la 24, după absolvirea unei
facultăţi să zicem, să stăpâneşti de unul singur toate aceste etape, suficient de bine?
Este foarte greu de presupus aşa ceva. De altfel, viaţa demonstrează că a avea succes
foarte tânăr fiind, constituie excepţii. Ca orice excepţii, sunt cazuri foarte rare.
Pentru a acumula experienţa necesară producerii şi punerii în circulaţie a
valorilor în regim independent, adică, a fi antreprenor, e nevoie de o perioadă lungă
de formare.
Este necesar să pornim de la momentul asimilării informaţiei, adică învăţătură,
apoi să punem în practică ceea ce am învăţat şi asta, pentru fiecare din etapele
arătate.
Acest proces este foarte îndelungat atunci când trebuie să faci totul singur şi, singura
modalitate de a învăţa mai repede, este angajarea în cadrul unei firme cu capital privat.
De ce capital privat?
Aici, este o dezbatere enorm de lungă de făcut şi prefer să trec mai repede peste ea. Ca
idee generală, ştim cu toţii care este calitatea serviciilor pe care le prestează instituţiile de
stat: asistenţă medicală, învăţământ şi toate celelalte.
Ca să închei divagaţiile pe tema acestor servicii şi a calităţii lor, toată lumea se plânge
de calitatea slabă a acestor servicii, inclusiv instituţiile în sine, cu excepţia acelor salariaţi ai
acestor instituţii, care au salarii foarte mari! Aceştia caută justificări!
O dovadă?
Circul pe care Ministerul Educaţiei îl face privitor la rezultatele slabe pe plan naţional, la
examenele de capacitate şi bacalaureat. Aceste rezultate, sunt cea mai clară dovadă a calităţii
execrabile a învăţământului românesc!
Este stupid să reproşăm copiilor noştri rezultatele slabe. Ei merg la şcoală pentru a
învăţa şi ar face-o cu siguranţă, dacă cei plătiţi să îi înveţe ar avea competenţa necesară.
Din păcate însă, nivelul general al competenţei, se rezumă la semnarea statului de plată şi
pretinderea de „atenţii” şi „ore de pregătire” de la elevi. Ore de pregătire în particular, pe
bani grei!
Este o mare deosebire între un fierar betonist, care îşi vinde timpul pentru a trăi, şi
un arhitect, care îşi vinde valoarea.
În vreme ce fierarul betonist va putea să îşi vândă timpul, o perioadă de ani
determinată de viteza cu care se mişcă, starea de sănătate şi precizia cu care execută
sarcinile, arhitectul, poate sta liniştit şi în pat, la calculator şi astfel poate concepe proiecte, pe
care să le vândă.
Fierarul-betonist, e supus intemperiilor, efortului fizic excesiv şi de aici uzurii fizice şi a
reducerii rapide a capacităţii de muncă. Poate munci un fierar-betonist la 60 de ani fel cum
muncea la 20?
Un arhitect va munci mai bine la 60 ca la 20, mai bine la 70 decât la 60!
De ce? Pentru că acumulează experienţă şi îşi dezvoltă aptitudinile în procesul
creaţiei inteligente!
Arhitectul îşi vinde valoarea, fierar-betonistul, îşi vinde timpul.
Acest adevăr fundamental, este aplicabil la orice meserie, la orice ocupaţie. Cu cât
cantitatea de timp investit în ridicarea pregătirii profesionale este mai mare, cu atât creşte
competenţa şi, pe cale de consecinţă, valoarea pe care o putem produce şi pune în circulaţie.
În paranteză fiind spus, e foarte posibil ca un arhitect tânăr să poată înlocui un fierar-
betonist, după o săptămână de practică. Poate fi înlocuit arhitectul de un fierar-betonist după
acelaşi timp? Un zugrav? Un faianţar-mozaicar? Da, e posibil, dar e nevoie de nişte ani investiţi
în perfecţionarea profesională şi de hotărârea de a face acest pas!
Am vorbit mai devreme despre veniturile pasive. Am afirmat că este cea mai
valoroasă modalitate de a obţine venituri. Modalitatea concretă prin care se face, este exact
aceasta: ridicarea valorii personale, producerea de valori mari, a căror valoare intrinsecă, se
degradează mai lent, astfel încât, ele pot fi revândute un timp îndelungat.
Produsul muncii fizice, este o valoare uşor perrisabilă, în vreme ce produsul inteligenţei
creatoare, este o valoare de lungă durată.
Exemple?
Michelangelo, Da Vinci, Benvenuto Cellini, Edison, Einstein, Ţiolkovski, Andrei Rubliov,
P. I. Ceaikovski, Dostoievski, Tolstoi, Isaac Asimov, Herbert Franke, Mihai Eminescu, George
Enescu, Ciprian Porumbescu, Ludwig van Beethoven, Antoine de Saint-Exupery, Charles
Baudelaire, Toulouse-Lautrec, Henry Poincare, Renee Descartes, Paolo Coelho, Ernest
Hemingway, Jack london,... Lista este uriaşă!
Un proiect arhitectonic, este o astfel de valoare, producătoare de venit pasiv.
Arhitectul, va munci o singură dată la realizarea unui proiect de vilă de exemplu, dar
poate vinde acelaşi proiect, mai multor persoane interesate!
Prin contrast, fierarul-betonist, poate să îşi vândă timpul o singură dată, pentru că
timpul odată scurs, s-a dus, în vreme ce, arhitectul îşi vinde practic acelaşi timp investit în
proiect, de mai multe ori!
Acum, cred că mecanismul prin care se realizează veniturile pasive, este mai clar.
Valoarea de întrebuinţare
Am discutat despre mai multe aspecte ale Valorii, ale Timpului, ale Muncii. A venit
vremea să disecăm puţin mai mult, un aspect pe care toţi îl cunoaştem undeva în străfundurile
noastre, dar pe care practica demonstrează că îl folosim în mod conştient extrem de puţin.
Din acest motiv, am considerat că trebuie să scriu despre Valoarea de întrebuinţare.
Am să pornesc de acolo de unde mi-a dat mie bătaie de cap conceptul „Valoare de
întrebuinţare”.
În general un produs sau un serviciu, are o valoare intrinsecă oarecare şi o Valoare
de întrebuinţare, care poate fi extrem de diferită, de la caz la caz.
Valoarea intrinsecă, este dată de mai multe elemente, cum ar fi consumul de resurse
(materiale, bani, timp, aptitudini) şi aportul exterior de resurse, înţelegând prin asta, efortul
global pe care îl depun alţii pentru introducerea în Circuitul Valorilor şi Valorificarea propriu-
zisă.
Valoarea de întrebuinţare, este subiectivă, variază de la situaţie la situaţie şi este
dată de un singur factor esenţial: OMUL şi NEVOILE SALE.
Hai să luăm un exemplu.
Valoarea unei farfurii cu cartofi prăjiţi, este dată de valoarea cartofilor, a ingredientelor
auxiliare necesare preparării (ulei, sare, piper, alte mirodenii), a cheltuielilor legate de
accesoriile necesare preparării şi servirii (aragaz sau fritteuse, masă, scaune, farfurii, tacâmuri,
etc.) şi de valoarea timpului necesar preparării acestora. Să spunem că toate acestea
înseamnă o valoare echivalentă de 1 euro pentru 1 kg de cartofi prăjiţi.
Pentru a valorifica acest produs, va trebui să căutăm un client căruia îi plac cartofii
prăjiţi. Asta, însemnând garantarea vânzării, pentru că spre exemplu, există persoane cărora
le displac cartofii prăjiţi, caz în care, oricât de mică ar fi suma pretinsă, ei vor refuza să
cumpere acest aliment. Dacă ne aflăm într-o zonă unde prin tradiţie se consideră cartofii prăjiţi
un aliment lipsit de valoare iar consumul de cartofi prăjiţi este doar accidental, atunci o afacere
bazată pe vânzarea cartofilor prăjiţi, e din start sortită eşecului.
Şi acum, o întrebare cheie: Sunt oare de vină cartofii prăjiţi?
Alta este cauza. Cauza, este exact Valoarea de întrebuinţare.
Dar pentru un om cu auzul şi vorbirea normale, filmul unui interviu sau al unei convorbiri între
surdo-muţi? Chiar dacă surdo-muţii discută despre Elixirul Vieţii Veşnice şi prepararea
acestuia acasă, pentru mine, deşi mă interesează foarte tare tematica, Valoarea de
întrebuinţare, este extrem de scăzută! Şi asta, deoarece, actul comunicării, mă constrânge
să învăţ limbajul semnelor pentru a putea înţelege conţinutul comunicării. Altfel spus, pentru a
participa în acel Circuit al Valorilor. Desigur, dacă mă interesează mai mult decât orice
altceva acest subiect, renunţ la multe altele şi particip la un curs de învăţare a acestui limbaj
de comunicare.
Sau, hai să spunem un excavator. Ce valoare de întrebuinţare poate avea
exacavatorul pentru un grădinar sau pentru un actor sau pentru un pictor? Dar pentru un
constructor?
Cred că am reuşit să ilustrez suficient de clar faptul că succesul unui produs, depinde de
cu totul altceva decât „noroc” sau „şansă” sau „valoarea directă”.
Succesul unui produs sau serviciu, la fel şi al unui om, depinde în primul rând de natura
conexiunilor cu alţi oameni şi mai exact, cu oamenii potriviţi, cu oamenii pentru care
prosusul sau serviciul respectiv este foarte important.
Munca în echipă
E o mare diferenţă între a fi singur pe drumul vieţii şi a avea un tovarăş de drum.
Ca să aveţi o imagine a ceea ce înseamnă să fii singur, gândiţi-vă că trebuie să faci
totul singur: Cumpărături, gătit, spălat, călcat, curăţenie, să munceşti undeva pentru a avea
banii necesari la acoperirea nevoilor curente.
Mai e şi un aspect neglijat de mulţi, foarte mulţi. Atunci când ai pe cineva alături, poate
vedea că eşti pe cale să faci o greşeală şi te poate atenţiona, poate discuta cu tine, te poţi
sfătui cu el, îţi poate cel puţin spune o opinie. Uneori, asta atârnă enorm de greu în viaţă!
Patru ochi, văd mai bine ca doi, orice s-ar spune şi, cum zic bătrânii „două capete slabe, fac
unul mai bun!”
Dacă ai ales calea freelancerului, viaţa e şi mai complicată, pentru că serviciul ţi-l
creezi tu, pas cu pas. Tu îţi faci planul anual de încasări, tu alergi după clienţi, tu faci
aprovizionarea, tu faci desfacerea, tu concepi şi tot tu faci campania de marketing, planurile de
management al resurselor, elaborezi strategia, tu execuţi produsele sau prestezi serviciile.
Pentru cine ştie gospodărie, e limpede că tot atâta durează să găteşti pentru unul sau
să găteşti pentru doi. Două farfurii la masă, se spală aproape la fel de repede ca şi una
singură. Cumpărăturile şi celelalte, durează tot atât, se consumă acelaşi timp, doar că e o
diferenţă capitală între felul în care se fac treburile de unul singur şi în doi.
Singur, faci toate treburile în cascadă. Una după alta. În doi, pot fi alternate şi
intercalate. Asta înseamnă mult timp câştigat!!
Mai mult timp pentru cunoaşterea reciprocă, pentru învăţătură, pentru odihnă, pentru
treburile curente, pentru a fi împreună cu cineva cu care să te consulţi, să te simţi bine, să te
bucuri de clipă şi de viaţă şi câte altele!
Am avut nevoie să înfiinţez două firme, să muncesc în cadrul lor 15 ani, ca să înţeleg că
am greşit fundamental atunci când m-am focalizat doar pe a produce şi a presta servicii.
În cursul anului 2007, fiind pus în situaţia de a oferi pe piaţă un produs, cartea pe care
o scrisesem, pentru prima oară, mi-am pus problema de a face o listă cu „ce trebuie făcut”.
Mai făcusem astfel de listuţe, cam ca cele de cumpărături, dar de data aceasta, am
vrut altceva.
De acestă dată, am vrut să îmi rămână undeva paşii făcuţi, să pot să revăd ce am
făcut; am vrut să rămână deciziile luate, condiţiile, modul în care am gândit, argumentele
cântărite.
Am scris şi un jurnal, dar am făcut şi planuri. Mici planuri.
Aşa am ajuns să înţeleg una din greşelile findamentale făcute ca manager de firmă:
lipsa planului de afaceri.
Atunci când ai o firmă, primul lucru pe care îl faci, este să pui în aplicare planul de
afaceri!
Când am înţeles asta, am crezut că văd negru! Care plan de afaceri? Aveam prin casă o
astfel de carte, încă de prin 1994. Ce am făcut cu ea? Am citit-o, mi s-a părut groaznic de
complicat să fac ce scria acolo şi am tras concluzia pripită: „Ce îmi trebuie mie plan de afaceri,
ce, împrumut bani din bancă?”.
De unde am tras această concluzie? Dintr-o prostie. Undeva, pe la începutul cărţii, se
spunea că „dacă vreţi să aveţi succes în aprobarea unui credit bancar, atunci aveţi nevoie de
un plan de afaceri bine fundamentat şi bine întocmit.”
Dacă acolo ar fi fost scris cu roşu, cu litere mari
„De planul de afaceri depinde dacă azvârliţi baii pe fereastră
sau aveţi succes!”
...Ei bine, dacă ar fi fost scris, rodeam cartea şi învăţam asta încă din 1995!
Aşa, a trebuit să înfiinţez o a doua firmă, să consum 15 ani în afacedri făcute „după
ureche” pentru a descoperi cum se fac afacerile.
De ce? Cam toată lumea face la fel... Ce să înveţi şi de unde?
Răspunsul, l-am găsit pe Internet, mai târziu, prin 2007... Home Business
O altă mare şi gravă greşeală, a fost aceea de a îmi imagina că pot face totul de unul
singur.
E adevărat, sunt o fire autodidactă, am învăţat calculatoare de unul singur şi încă multe
altele, mai ales de când am avut calculator. Totuşi, atunci când înveţi, consumi timp, iar
nevoile fundamentale, rămân! Ai în continuare nevoie să plăteşti electricitatea, căldura,
mâncarea, hainele, trebuie să faci cumpărături, să găteşti, şi multe altele.
Aici, m-am supraapreciat şi am crezut că mă descurc. E adevărat, pe ansamblu, m-am
descurcat. Dar datorită faptului că eram împrăştiat în multe direcţii, finalizările durau mult.
Într-o bună zi, mi-am dat seama că trebuie să fac ceva simplu, pentru a mă lămuri
unde am nevoie de ajutor. Aşa încât, am făcut organigrama firmei.
Aşa am înţeles că, mă zbăteam să acopăr ceea ce în orice firmă înseamnă un
compartiment funcţional! Eu, un singur om, îmi închipuiam că pot face treaba mai multor
oameni şi să iasă foarte bine!
Pe la începutul anului 2008, m-am decis să angajez personal la firmă. Înţelesesem în
fine, că asta e singura soluţie.
Am găsit multe persoane interesate. Ce credeţi că îi interesa? Să aibă contract de
muncă, să ia bani şi să le meargă vechimea!
Credeţi că m-a întrebat cineva pe ce muncă trebuie să ia banii? Toată lumea a pornit
de la premisa că dacă vine şi stă opt ore, trebuie plătit!
Când le-am spus că îmi este indiferent că lucrează 5 minute sau 20 de ore, că mă
interesează un singur lucru, eficienţa muncii, s-au blocat.
— Cum adică, dacă alerg, alerg degeaba?
— Dacă alergi doar ca să treacă timpul, da, alergi degeaba! Eu banii îi fac din
comenzile executate, livrate şi încasate!
Au fost câteva persoane care s-au încumetat să alerge, chiar vreo două luni. Rezultat?
Zero! Zero comenzi, zero angajamente, zero servicii!
Şi atunci, pentru ce să plătesc? Pentru plimbări de agrement? Pentru incompetenţă? La
salariaţii de la buget, aşa merge treaba. Indiferent ce faci, vine ziua de salariu şi intră banii pe
card. La mine, am comenzi, e mulţumit clientul, îmi plăteşte. Altfel, mă freacă până fac ce vrea
el, sau, mai grav, dacă e foarte nemulţumit, pierd şi munca şi timpul consumat şi banii
cheltuiţi cu materiale şi utilităţi.
Aşa se învaţă cum să produci valoare.
„Doar cine poate face bani fără bani, poate face bani cu bani!”
Da, ar fi fost extraordinar dacă Monica şi-ar fi cunoscut zestrea nativă dinainte de a veni
la mine. Ca să aflăm acum care este, în ce constă, care poate fi cel mai repede şi eficient
dezvoltată, costă resurse multe. Adică, vom consuma mult timp. Asta e!
Cum putem rezolva asta?
E un exerciţiu pe care mi l-am propus împreună cu Monica şi vi-l propun şi vouă, celor
care citiţi cartea.
Da, am fost întrebaţi de multă lume cum se face că părem a fi împreună de mulţi ani.
Scriind acest capitol, am aflat răspunsul pe care îl căutăm amândoi de câteva luni bune:
avem amândoi psihologie de învingători!
Aceasta este ceea ce uimeşte lumea! Atâta doar că, oamenii conştientizează greu
diferenţa dinte un om care are mentalitate de învingător şi unul care are mentalitatea
învinsului.
Aşa încât, hai să vorbim puţin în continuare despre asta! E la fel de important ca şi
cunoaşterea aptitudinilor native.
Psihologia învingătorului
Ne naştem pentru a fi învingători!
Am descoperit acest adevăr foarte foarte târziu şi abia datorită publicării primului volum
din această serie.
Atunci când lucram la reformularea fără negaţii a primului volum, am avut primele
sclipiri ale adevărului! Da, atunci când foloseşti negaţiile în gândire şi în vorbire, începi să le
foloseşti şi în practică. Se pare că aici avem de a face cu o lege universală:
Poţi face doar ceea ce gândeşti şi vorbeşti.
Poate că va fi greu să dovedesc asta întregii lumi, dar am deja primele dovezi pentru
mine şi pentru Monica. Nouă, ne sunt suficiente. Pentru cei interesaţi, scriem aceste cărţi.
Pentru restul , rămâne calea mai grea, a „datului cu capul de pragul de sus”.
Din nefericire, am descoperit că milioane de oameni au nevoie de experienţe tragice
pentru a lua în serios şi alte soluţii.
Am trecut şi noi doi prin aceste încercări. Am primit de la viaţă lecţii usturătoare, dar,
spre deosebire de cei care s-au resemnat, noi ne-am ridicat de jos şi am continuat să căutăm
soluţii, să ne punem întrebări şi să găsim răspunsuri.
Ce înseamnă de fapt a avea psihologie de învingător?
Există ceva înăuntrul fiecărui om care o ia de la capăt. Acest ceva, îi spune „Acum
eşti mai aproape! Mergi mai departe, sigur vei reuşi!”.
De ce suntem astfel construiţi?
Întrebaţi-l pe Michelangelo Buonarotti de ce îşi cumpăra marmură şi flămânzea, în loc
să îşi cumpere mâncare sau haine?
Întrebaţi-l pe Thomas Alva Edison, de ce îşi cumpăra tot felul de scule, unelte şi
materiale?
Întrebaţi-l pe Albert Einstein de ce stătea îngropat în formule matematice pe care le
pricepeau în afară de el, încă vreo doi-trei din lume?
O să fie greu să primiţi un răspuns, chiar şi în ipoteza că i-aţi putea aduce la un
interviu, pentru o oră!
De ce am scris ani în şir? Pentru că aşa am simţit nevoia.
De ce am visat ani în şir la un pian, la un sintetizator electronic? Pentru că aşa am
simţit nevoia.
Dacă aţi şti cât de mult vreau să găsesc un altfel de răspuns!
Ceea ce ştiu cu certitudine, este că şi cei trei, Michelangelo, Edison şi Einstein, ar da
acelaşi răspuns.
considera încheiat, odată ce se atingea un anumit nivel al succesului, după care, se relua ciclul.
Provocarea consta în înlăturarea limitărilor, a prejudecăţilor, în înţelegerea din ce în ce
mai profundă a ceea ce este Fiinţa umană şi a ce poate face cu ea însăşi.
Pentru mine, a renunţa la chimie în 1984, a fost foarte greu. Am iubit acest domeniu,
dar îi explorasem posibilităţile şi am înţeles că pentru mine, e prea puţin. A ajunge un salariat
oarecare într-o instituţie oarecare, era ceva inacceptabil pentru mine.
Am abordat metalurgia. Era o altă provocare din direcţia tehnicii şi tehnologiei. Am fost
mult mai aproape de un succes mare, răsunător chiar. A avea un brevet de inovaţie, e ceva.
Am renunţat însă şi am acceptat o altă provocare: Echipa. La momentul acela când am decis
asta, făcusem însă deja greşeala de a mă fi căsătorit fără să fi fost pregătit pentru asta. Aşa se
face că, am acceptat un compromis... Am acceptat ca tovarăş de drum un om a cărui
psihologie era aceea a unui învins. Şi ce este mai grav, este că, provenea dintr-o familie de
oameni care se declaraseră învinşi cu mult înainte de vârsta maturităţii.
Deşi am luptat cât am putut cu mine însumi pentru a mă înţelege, pentru a înţelege ce
se petrece cu mine, ce se petrece în jurul meu, iată, a fost necesar să trec prin mai multe
„restartări”, pentru a începe să înţeleg.
A fost nevoie să scriu două cărţi, să public una, etc., ştiţi povestea deja.
A fost de asemenea nevoie să înfiinţez două firme să lucrez ca freelancer (Persoană
Fizică Autorizată) şase ani, pentru a ajunge să descopăr ce îmi lipseşte în acest domeniu al
antreprenoriatului.
Da, este adevărat, am acceptat multe provocări de la viaţă. Aşa am învăţat foarte multe
din cele pe care le ştiu.
Monica, este cam la fel. Poate că a învăţat mai puţin ca mine şi din ce îmi dau seama,
aşa e. Dar şi-a propus să înveţe şi asta face. Învaţă cât poate, din orice. Da, ne mai supărăm
când şi când, dar aici e vorba despre durerea pe care o încerci când îţi dai seama că ai făcut o
greşeală, că ai consumat nişte resurse şi că se putea şi altfel.
De exemplu, dacă aş fi fost ceva mai „zgârcit” în ţară, mai salvam vreo câteva zeci de
euro şi am fi avut mai mulţi bani pentru chirie... Sau, poate salvam verighetele de la vânzare...
Sau, sau... sau... „Dacă viţelul era vacă, dădea lapte”, zice o vorbă veche. Fără discuţie, se
putea şi altfel. Se poate într-un miliard, în miliarde şi miliarde de moduri.
Pentru a deveni învingători, avem miliarde de posibilităţi. Totuşi, e nevoie să alegem cel
puţin una şi să o punem în practică. La următorul pas, vom fi mai bine pregătiţi decât la
primul.
Esenţa acestui capitol, este redată de unul din cele trei secrete de la începutul cărţii:
Hai acum să vedem ce înseamnă a le aplica, pentru că doar a vorbi despre acestea, e
prea puţin pentru ceea ce ne-am propus. Iar noi, ne-am propus să facem bani.
Să le luăm pe rând:
1. „Doar cine poate face bani fără bani, poate face bani
cu bani!”
Ne-am propus să facem bani. A face bani, înseamnă cu totul altceva decât a cheltui o
sumă de bani pe care deja o avem în buzunar!
Aici greşesc 95% din cei care pornesc o afacere şi tot aici am greşit şi eu. Monica, a
fost oarecum scutită de greşeala asta, pentru că deocamdată, ea s-a axat mai mult pe
perfecţionarea profesională, ceea ce, de altfel, este extrem de important. A fi foarte bun într-o
meserie, este temelia pe care începe construcţia succesului. A fi excepţional, este deja o
garanţie a succesului!
Am spus înainte, în capitolul „Cum începem să facem bani” că există două metode,
fundamental diferite:
Vânzarea timpului şi,
Vânzarea experienţei.
La începutul drumului în viaţă, putem doar să ne vindem timpul, pentru că experienţa
este redusă şi ea este atât de generală, încât ceea ce putem oferi în schimbul unui salariu, este
foarte modest. Deci, putem doar face primii paşi înainte şi anume, prin vânzarea timpului, să
obţinem primii bani, să punem bazele succesului şi să acumulăm experienţă.
După cum este lesne de observat, la început, facem bani fără bani.
Acum, aţi înţeles ce înseamnă acest secret? DA! Acesta este adevărul adevărat:
Doar cine îşi poate vinde timpul, poate face bani fără bani!
Voi relua acest adevăr fundamental, pentru că, fără el, alergăm după himere:
Doar cine îşi poate vinde timpul, poate face bani fără bani!
E destul de clar? Repetiţia, este mama învăţăturii, aşa că, hai să repetăm:
Doar cine îşi poate vinde timpul, poate face bani fără
bani!
Aşadar, am ajuns la vânzarea timpului.
Ca să îţi poţi vinde timpul, trebuie însă să faci exact ceea ce ţi se cere. Simplul fapt
că te plictiseşti acasă, sau că îţi e foame sau că stai pe drumuri, este şi înseamnă cu totul
altceva decât că are cineva nevoie de tine.
Înseamnă un singur lucru de fapt. Înseamnă că eşti pe un drum total greşit. Înseamnă
că în loc să îţi oferi serviciile, sau timpul, îl iroseşti aşteptând „pică pară mălăiaţă în
gura lui Nătăfleaţă”. Cu alte cuvinte, aştepţi să vină cineva să te întrebe ce ştii să faci, iar tu
să zici „Nimic, dar ştiu să dorm, să mănânc şi să cheltui bani pe orice”.
Bravo, asta da competenţă! De câte secole a fost nevoie să înveţi meseria asta aşa de
sofisticată?!
Un fenomen absolut incredibil pe care l-am întâlnit în cariera mea de manager, este
acela al solicitantului unui loc de muncă, a cărui competenţă este zero, cam peste tot. Dincolo
de incompetenţa generală însă, mai are o mare „calitate” este plin de pretenţii!
E bine să reţineţi că pentru a putea să îţi vinzi timpul, trebuie să fii capabil să faci ceva
care să aducă bani. Orice ar putea însemna asta: să cari saci cu moloz, să împingi cărucioare
cu marfă, să sapi gropi, să duci gunoiul, să speli vase la o tavernă, să duci tava cu cafele la o
cafenea, orice!
Dacă tu îţi închipui despre tine că eşti un geniu, asta e bine pentru mentalitatea ta de
învingător. Dar, dacă îţi închipui că asta e destul să o spui, atunci asta e nesimţire, îngâmfare
şi mitocănie. Pentru aşa ceva, eu unul ca angajator, ca să fiu foarte elegant, pot oferi numai şi
numai un „mai treceţi pe aici, peste vreo 10 – 20 de ani, după ce învăţaţi să faceţi ceva!!”
Indiferent ce credeţi dumneavoastră despre dumneavoastră, mie, trebuie să îmi
dovediţi un singur lucru: că ştiţi să faceţi ceva.
Abia din acest punct înainte, putem discuta dacă am nevoie de timpul dumneavoastră.
Pentru că dacă în timpul dumneavoastră ştiţi să faceţi ceva care mie îmi trebuie, abia atunci
am nevoie de acest timp al dumneavoastră. Altfel, sunteţi liberi să îl consumaţi oriunde în
altă parte vreţi şi cum vreţi! Fiecare are dreptul de a alege, inclusiv ce face cu timpul lui!
Dacă aţi ales să vi-l irosiţi imaginându-vă că cineva trebuie să vă plătească pentru că ştiţi vorbi
şi că respiraţi, atunci e bine să ştiţi că de respirat, de mâncat şi de „vorbit”, ştiu toate
animalele. Câinii, pisicile, papagalii, maimuţele, toate, dar absolut toate, mănâncă, beau
apă, dorm şi fac pui.
Dacă v-aţi propus să vă comportaţi ca unul din acestea, e bine să vă evaluaţi şansele de
angajare la fel cum le evaluaţi pe ale lor. Adică, fără ocoşlişuri, şanse ZERO.
Pe orice angajator, îl interesează ce ştiţi să faceţi în afară de a mânca, a bea apă, a
vorbi, a umbla de colo-colo, a cheltui bani, a dormi şi a ridica un munte de pretenţii. La mama
acasă, mergea. Era problema părinţilor să vă educe şi să vă înveţe să vă câştigaţi existenţa
în spiritul muncii şi al respectului pentru muncă, făcând ceva folositor. Când mergeţi să
vă vindeţi timpul, altfel se pune problema: Am ce face cu timpul tău? Îmi rezolvi o problemă?
Altfel, toate aceste pretenţii, (mi-e foame, mi-e sete, vreau casă, maşină, vilă, yacht, etc.) din
punctul de vedere al unui antreprenor, sunt PAGUBE. TIMP PIERDUT.
Pentru ca acestea să devină „daune colaterale”, este nevoie ca în restul timpului, să
produceţi ceva, cu propriile forţe.
Adică:
Dumneavoastră, Dragostea, Aptitudinile native şi cele
dobândite, Perseverenţa şi Timpul.
Acestea vă sunt valorile, pe acestea le puteţi dezvolta, transforma în ce vreţi,
adică în produse sau servicii, pe care apoi, le puteţi schimba cu altele sau, după caz
şi nevoi, le puteţi vinde.
Da, şi eu şi Monica suntem perseverenţi în a ne spune unul altuia ce avem pe suflet. Iar
asta înseamnă şi bune şi mai puţin bune. Discutăm fiecare acţiune, fiecare idee pusă în
practică şi aşa vin idei noi, descoperim scăpările, înainte ca ele să devină consecinţe greu
reparabile sau, uneori, ireparabile.
Perseverenţă!
Da, suntem perseverenţi aici în Thessaloniki, în multe direcţii. Inclusiv în a fi
Români.
Am observat, exact cum spune minunatul om de teatru Dan Puric, o mulţime de români
care se ruşinează să fie Români pe unde se duc. Avem şi astfel de cunoştinţe. Unele au învăţat
Greaca, pentru a ascunde faptul că sunt români. Cel puţin, aşa îşi închipuie ei...
Eu m-am sfătuit cu Monica şi am decis ca la plecarea din ţară să luăm cu noi Steagul
Tricolor şi o bentiţă tricoloră, să o avem acolo, lângă noi!
Atunci când ne vom putea permite, vom lua un steag de ceremonie, din mătase şi cu
franjuri şi îl vom aduce aici şi ne va urma pretutindeni în lume, oriunde ne vor mai purta
căutările noastre!
Acum, pe biroul la care scriu, stă steagul tricolor, aşa cum în Alexandria, am deasupra
capului în permanenţă, un alt tricolor.
Suntem perseverenţi în a munci, în a visa şi în a ne dezvolta visele. Suntem în egală
măsură oameni însă şi avem grijă ca greşelile noastre să le povestim şi altora, aşa cum avem
grijă să povestim şi succesele, pentru ca măcar cei care sunt pe cale să facă ceva, să afle din
vreme ce pot face şi ce poate ieşi din ceea ce plănuiesc şi astfel să se ferească de greşeli şi să
facă ce e bine pentru ei. Poate vom putea face mai mult decât atât. Dar e un început.
Deocamdată, ceea ce punem deoparte, ceea ce economisim, este experienţa noastră
şi învăţătura succeselor pe care le-am gândit şi obţinut împreună. Cum facem asta?
O fac eu, pentru amândoi, SCRIIND.
Cărţile pe care le-am scris, cele la care lucrez în continuare, sunt BANII ALBI
PENTRU ZILE NEGRE.
Dar, se poate la fel de bine să fie BANI ALBI, PENTRU ZILE ALBE!
De ce ar mai fi „zile negre” în viaţa noastră, când ştim clar că am descoperit
mecanismele succesului?
Da, poate vor mai fi de traversat perioade grele, în care volumul de muncă ne va pune
la grea încercare posibilităţile fizice sau alte posibilităţi. Depinde de noi însă cum vom şti să
gestionăm resursele de care dispunem la un moment dat, fie că este vorba de Iubire, de Timp,
de energia noastră, fie că este vorba de cunoştinţele noastre, fie că este vorba de practică,
adică, de experienţa acumulată într-o direcţie sau alta a aptitudinilor.
Da, ne este foarte greu acum, pentru că Monica abia acum îşi descoperă aptitudinile
native şi am înţeles că ceea ce a agonisit până acum, s-a destrămat, tocmai pentru că şi-a
neglijat această etapă importantă în viaţă, descoperirea şi dezvoltarea aptitudinilor native, în
primul rând. Am început însă să muncim şi în această direcţie şi rezultatele, chiar dacă sunt
mici succese, ele înseamnă SUCCESE.
Da, este adevărat, m-a costat scump şi pe mine neglijarea aptitudinilor native. Dar am
acceptat să privesc adevărul în faţă, oricât de tare a durut şi să fac ceva pentru a îndrepta. E
singura cale de a avansa, de a avea succes.
soluţii. Dar am înţeles exact ce lipseşte. Unde anume m-am blocat. Are vreun sens să menţin
în viaţă un organism care doar comsumă resurse, fără a produce măcar cât consumă?
Am analizat cu luciditate şi am înţeles că este practic exclus să o iau de la zero. Am
experienţa pe care o am, o am pe Monica, care are şi ea experienţa ei, avem acum de
partea noastră ca avantaje decisive, mobilitatea în acţiune şi obiectivele comune.
E adevărat, aceste avantaje, trebuie să producă rezultate, altfel, totul e o simplă
poveste frumoasă. Ştim amândoi asta şi ceea ce facem împreună, considerăm că a produss
suficiente rezultate pentru a ne convinge pe noi. Iar asta, este suficient pentru a ne determina
să mergem mai departe. Adică, să fim perseverenţi în acţiunile planificate.
Ce înseamnă până la urmă, a eşua rapid şi a trece mai departe?
V-am dat exemplul firmei mele, Media Factory SRL.
Să zicem că păstrez firma. Ea acum, înghite cam 150 euro lunar, fără a produce
măcar un cent!
La nivelul unui an, asta înseamnă 1800 euro, pierderi.
Care este finalitatea acestor pierderi? De unde să acopăr aceste pierderi? DE CE să o
fac? Ca să am un dosar cu acte de firmă? Ca să am obligaţii faţă de statul român? Asta îmi
scade mobilitatea, pentru că sunt obligat periodic să predau nişte acte, să plătesc nişte servicii
de care mă pot lipsi şi chiar e în avantajul şi spre binele meu să o fac.
Cum pot merge totuşi mai departe? De ce am spus că este imposibil să pornesc din
nou de la zero?
Pentru că avem amândoi experienţa ca freelancer.
Monica, pe partea de curăţenie şi comerţ, eu, pe partea de calculatoare, internet,
produse informaţionale, business management. Ce ne trebuie să pornim din nou, altfel?
Simplu: să trecem mai departe!
Avantajul pe care îl ai când acorzi unui experiment o perioadă de timp determinată,
este acela că resursele consumate vor fi limitate. Vei fi constrâns de termenul respectiv să
faci totul foarte bine şi foarte repede, deci, să iei multe decizii.
Luând multe decizii, este imposibil să iei mereu decizii proaste! Vor fi la început mai
multe cele proaste, apoi numărul celor proaste va scădea treptat, până când vor deveni
„accidente”. Iar într-o zi, ele vor dispare, pentru că, se detzvoltă capacitatea de a lua decizii.
Cu fiecare decizie luată, înveţi ceva şi asta, rămâne.
Aceasta este o altă cale de a pune la păstrare „bani albi pentru zile albe”!
Vom discuta acum mai departe, care este de fapt modalitatea cea mai profitabilă de a
economisi sau, cum spune înţeleptul din bătrâni, „a pune la păstrare, bani albi pentru zile
negre”. Eu prefer să spun „a pune la păstrare bani albi pentru zile albe”
De ce prefer formula aceasta? Foarte simplu: Când ai resursele necesare să începi ceva
altfel, aceea este o zi albă! Este un nou început, în care vei avea cu siguranţă mult mai mult
succes decât în experienţa precedentă!
Te îndoieşti? Verifică tu însuţi, analizând de câte ori ai luat-o de la capăt şi rezultatele
obţinute de fiecare dată!
Eu am făcut asta de multe ori şi am înţeles că de fapt, de fiecare dată, am câştigat într-
o direcţie sau alta. Mi-am dezvoltat o aptitudine sau alta. Am învăţat să am încredere în mine
şi, mai important decât orice, ce crezi oare că am învăţat?
Am învăţat să pierd!
Îţi vine să râzi? Da, e foarte important să ştii să pierzi! De ce? Foarte simplu. Abia după
ce pierzi de mai multe ori, îţi dai seama cât de bogat eşti, cât de puternic eşti şi cum trebuie să
faci data viitoare să fie mai puţine riscuri şi mai multe şanse de reuşită.
Aşa am înţeles că adevăratele economii, înseamnă a îţi investi timpul în tine
însuţi!
El acumulează bani (valoare de schimb), atât timp cât îşi vinde timpul. Bun... Ce se
petrece când lipseşte o zi de pe şantier? Pierde banii pentru ziua aceea. Corect? Da...
Acum, să mergem mai departe. Poate să vândă de mai multe ori acelaşi timp?
Exclus! Poţi să ridici două găleţi cu mortar pe schele aflate pe şantiere diferite,
ducându-te doar la unul dintre acestea? Evident, trebuie să mergi la fiecare, să pui mâna pe
sfoarea fiecărui scripete, să tragi de două ori de sfoară... Adică, muncitorul îşi poate vinde
timpul o singură dată, indiferent că este vorba de zidar, faianţar, vopsitor, mecanic, lăcătuş,
electrician, sudor, etc., etc.
Atunci când înveţi mai multe meserii, rezolvi o problemă: Creşti şansele de a fi angajat
pe de o parte, dar se mai petrece ceva: Îţi dezvolţi aptitudinea de a gândi soluţii general
valabile. Începi să realizezi importanţa dispozitivelor ajutătoare, care îţi reduc timpul de
muncă. Adică, începi să înţelegi valoarea creaţiei!
Acelaşi dispozitiv odată confecţionat, poate fi folosit de zeci, sute, mii de ori, pentru a îţi
aduce o economie de timp.
Aşa capeţi timpul necesar pentru a învăţa. Dacă înveţi, poţi ajunge să operezi o maşină,
care lucrează mult mai repede decât un om şi rezolvă probleme pentru zeci de oameni. Asta
înseamnă AUTOMATIZARE. A folosi însă o astfel de maşină, înseamnă a avea mult mai multe
cunoştinţe din domenii multe şi pe scurt, asta înseamnă să înveţi!
Deci, dacă vrei să ai succes în viaţă, trebuie să înveţi. Adică, din timpul pe care îl
ai, o parte să îl foloseşti pentru tine şi anume, să înveţi.
Atunci când înveţi ceva nou, practic în tine investeşti acel timp. Îţi oferi singur
posibilitatea de a afla care îţi sunt aptitudinile native şi cât de dezvoltate sunt acestea.
Dacă vei ajunge cu învăţătura suficient de departe, atunci vei învăţa să produci altfel de
valori. Să scrii o carte, să realizezi o invenţie, o inovaţie, un proiect. În acest fel, îţi vinzi timpul
de mai multe ori. Cum? Luând bani sau altceva în schimbul aceluiaşi produs.
Exact asta face Bill Gates, acţionarul principal de la compania transnaţională Microsoft:
Vinde dreptul de utilizare a milioane de copii ale sistemului de operare Windows!
Aţi înţeles ce vinde? DREPTUL DE UTILIZARE!
Produsul în sine, rămâne proprietatea companiei Microsoft, adică, în foarte mare
parte a lui Bill Gates!
O copie a acestui sistem de operare (produs informaţional, inteligenţă!), este vândută în
milioane de exemplare, de milioane de ori, deşi s-a muncit o singură dată pentru a realiza
produsul! Aşa a făcut Bill Gates o avere de peste 60 miliarde de dolari! VÂNZÂND
INFORMAŢIE! Altfel spus, experienţă pusă pe hârtie, sub o formă sau alta.
Astfel, când scrii o carte, rămâi proprietarul textului respectiv. Ceea ce vinzi, este doar
o copie a acelui text original. La fel cu un film, un curs, o compoziţie muzicală, o invenţie, o
inovaţie.
Aşadar, cum pui la păstrare bani albi pentru zile albe?
Iată răspunsul, clar şi răspicat:
Muncitorul, îşi vinde timpul.
Creatorul îşi vinde produsele.
Pentru a trece în rândul Creatorilor, trebuie să înveţi să îţi foloseşti aptitudinile native.
Aici ai randamentul maxim.
Muncitorii, pot fi multiplicaţi într-un singur fel: mai mulţi copii.
Produsele, se multiplică industrial. Pe maşini automate.
Cine a priceput, a priceput.
Totul depinde de ce alegi în viaţă!
Acest capitol s-a născut urmare a unor discuţii cu Monica şi a unor mici frecuşuri dintre
noi. La un moment dat, am izbucnit în râs amândoi! „Oul” a crăpat şi a ieşit „puiul”!
Era mai pe la început, înainte să ne căsătorim când i-am zis lui Monica:
— Mă! Fii atentă, îţi zic un secret acum, care mă cam pune „la zid”, aşa că, ţine-l minte
acum, cât sunt bine dispus:
— Ţine-mă ocupat! Dă-mi de lucru şi ai linişte cu mine şi poţi să faci ce vrei
după aia!
Astăzi, (29 iulie 2009), m-a trimis să duc gunoiul. Atâta doar că eu îmi căutam
formulările pentru nişte idei de pus în cărţile la care lucrez. Ideile, fiind multe şi colcăind prin
minte, (vezi „Gândurile” din primul volum), vin, stau câteva clipe şi „dispar”. Aşa că, trebuie
puse repede „pe hârtie”. Acuma m-am modernizat şi eu, scriu pe „hârtie electronică”, dar
rezultatul e că le scriu. Rămân! Este o formă de conştientizare.
Chestia cu gunoiul, e până la urmă o banalitate. De obicei, îl duc fără să îmi spună ea,
pentru că ştiu că e o necesitate.
Dar este o mare distincţie între „necesitate” şi „prioritate”.
Acum însă, păream că sunt surd. Mi-a zis de mai multe ori, ştiam că trebuie să îl duc,
dar mă gândeam intens la formulările ideilor, se legau şi făceam naveta între „fotoliul” meu de
pe holul unde bem ceai şi tastatura calculatorului. Mai scriam o idee, mai cugetam, adică,
aveam de lucru. Aceasta era la mine prioritatea maximă!
Se tot uită Monica la mine şi la un moment dat, râde şi îmi zice:
— Mă, eşti fenomenal! Am înţeles cum e cu tine! Să te pună omul să faci ceva
fizic, o muncă fizică, e câteodată, un calvar! Să-ţi dea ceva cu care să îţi baţi capul şi
scapă de tine!
ajuta să am succes în tot ceea ce întreprind şi să creez rapid o valoare de schimb (bani,
puncte) cât mai mare în cât mai puţin timp!
Acestea sunt folositoare acum, în clipa aceasta! Acestea sunt pentru mine,
priorităţile!
Privind din perspectiva celui care cere, dacă îmi ceri să fac ceva ce îţi place ţie şi ai
pretenţia absurdă să fac la fel de bine ca şi tine, căruia îţi place acel ceva, atunci, pregăteşte-
te să ai deziluzii! Ca să fac la fel de bine ca tine, ar trebui să fiu TU!
Aşa încât, iată sursa enorm de multor conflicte de muncă.
Atunci când ignori ce poate fiecare să dea la randament maxim, care îi sunt aptitudinile
native şi dobândite, este vina ta, ca organizator, ca şef. Eşti incapabil, inapt să conduci, pentru
că, ai în primul rând de a face cu oameni.
Fiecare are calităţi mai dezvoltate şi mai puţin dezvoltate. A le cunoaşte temeinic, te
pune în situaţia de a transforma munca într-un joc, plin de bucurie, veselie şi voie bună!
Mie spre exemplu, îmi place să găsesc soluţii la tot felul de probleme. La unele, îmi
place să le şi pun în practică. Unele însă mă depăşesc şi atunci, trebuie să preia ideile altcineva
şi să le ducă mai departe. Atât pot să fac în acea direcţie şi e un ajutor care trebuie apreciat şi
valorificat corespunzător!
A ignora toate acestea, înseamnă permenente motive de discordie, un climat de muncă
tensionat, reclamaţii, calitate slabă, un colectiv prost coordonat şi lipsit de armonie,
adică, rezultate generale proaste!
Reformulând, dacă visezi cu ochii deschişi şi îţi imaginezi ce minunat o să fac eu treabă
în locul tău, atunci să fii sănătos, iluziile sunt ale tale, să le stăpâneşti sănătos şi să te aştepţi
la ce e mai rău! Pentru că, fiecare are calităţile sale! Ale mele, pot fi aceleaşi ca ale tale, dar
pot diferi şi experienţa şi competenţa şi pot diferi în minus! Şi asta, în cazul fericit! Dar dacă
eu am talent la muzică şi tu mă pui să fac calcule de contabilitate opt ore zilnic, nervii mei vor
ceda, pentru că fac un compromis cu mine însumi. Mai devreme sau mai târziu, acest
compromis mă va surpa pe dinăuntru încet şi sigur şi voi merge din rău în mai rău, până
când se va produce un eveniment cu consecinţe grave.
Totuşi, dacă după ce am făcut treaba care îmi place mie foarte mult, mă pui să fac
calcule, pe post de posibil hobby, adică o pasiune secundară, de timp liber, o variaţie în
muncă, o voi face cu mare plăcere, pentru că în fundul sufletului, înţeleg că pot să mă dezvolt,
că e o posibilă direcţie nouă de dezvoltare. Cu timpul, voi putea să îmi dau seama dacă am
randament suficient de bun şi să îmi aleg asta ca a doua meserie.
Aşa evoluăm toţi!
A munci cu dăruire
Ani în şir am răscolit în căutarea unei explicaţii privitoare la un fenomen pe care l-am
observat la început, fără să înţeleg absolut nimic! Apoi, m-a urmărit parcă, de-a lungul anilor.
Am observat că, aceeaşi reţetă culinară, preparată din absolut aceleaşi ingrediente, de
către persoane diferite, conduce la rezultate diferite. Altfel spus, mâncarea este mai bună la
unii şi mai puţin bună la alţii. Am discutat şi asta cu Monica şi a râs cu poftă când am întrbat-o.
— Da, ştiu, am observat de mult! Dar ce ţi se pare aşa ciudat? Fiecare pune ceva din el
în mâncare!
— Exact aici voiam să ajungem cu discuţia, bine că ai scurtat-o! Acum, după ce am
făcut o mulţime de experimente, am înţeles despre ce este vorba. Vreau să ştiu cum îţi explici
tu acest fenomen.
— Da, tu ai citit mult, ai practică şi ai sigur o altă imagine. Eu, am fost şi am rămas un
om simplu, aşa că o să îţi zic aşa, simplu: Dacă pui dragoste în ce faci, se cunoaşte imediat! Eu
pun dragoste când gătesc. Poate o să ţi se pară ciudat, dar şi cât am luicrat la Giro (rotisor,
prăjeli), deşi era mult de muncă, tot timpul aveam în minte faptul că gătesc pentru un OM!
Înţelegi? Ce conta faptul că abia dacă îl zăream? E un om care vine să îi fac ceva de mâncare!
Asta e important!
Am învăţat să gătesc, începând de la 17 ani. Monica (mdeh, fată!), de pe la vreo 13 ani.
Când ne-am întâlnit, unul din subiectele mult dezbătute de noi, a fost exact gătitul şi
bucătăria. Ei îi place tare mult să gătească şi are o mică pasiune, foarte aparte. Are un dar
special: estetica prezentării alimentelor servite.
Am descoperit alături de ea, că pot fi create momente extraordinare într-un cuplu,
dăruind preparatelor culinare, câteva minute în plus de atenţie. Este vorba despre mici
ornamente, improvizaţii cromatice şi geometrice, făcute cu ce ai la îndemână în casă.
Am discutat mai pe larg în volumul, „Casa şi Familia”, în capitolul „Un gram de
practică”, depre gătitul în familie.
Vedeţi, dincolo de gătit, care este extrem de important din multe puncte de vedere, a
lucra cu dragoste, cu dăruire, face rezultatul muncii să fie foarte diferit faţă de atunci când faci
„pentru că aşa trebuie”.
Suntem convinşi că ştim cu toţii exact despre ce este vorba. Lista exemplelor, poate
acoperi un volum cu câteva sute de pagini, doar din experienţa noastră de viaţă şi credem că e
inutil să insistăm.
Vrem însă să insistăm asupra acestei idei foarte importante: A munci cu dăruire.
Am observat că, muncim cu dăruire, atunci când facem ceva care „stă în firea
lucrurilor”. Asta, altfel exprimat, înseamnă când avem înzestrarea necesară. Adică, aptitudinile
necesare pentru o anume activitate. Fie că e vorba de aptitudini native, fie că sunt dobândite,
ele acţionează ca un accelerator, adăugând muncii noastre, exact această miraculoasă
componentă: DĂRUIREA.
Fără Dăruire, treaba iese de mântuială. Adică, prost. Şi am discutat cu sute de
cunoştinţe asta. E o realitate care, oricât ar durea, e uşor de verificat. Deci, revenind la titlul
capitolului, aveţi grijă atunci când pretindeţi cuiva să facă ceva anume, dacă omul are
înzestrarea necesară. Altfel, amintiţi-vă cîte treburi faceţi de mântuială şi de ce şi abţineţi-vă
de la a critica. Mai degrabă, fiţi alături cu o încurajare. Asta, îl ajută pe cel în cauză să dea
mai mult data viitoare. Să vrea să se perfecţioneze.
Este un mecanism pe care l-am testat ani mulţi şi ştiu cu precizie că dă rezultate, dacă
este aplicat cu perseverenţă.
Profesorul electronic
Există aşa ceva?
Ei bine, există! Şi vă spune asta un om care învaţă de peste 14 ani folosind calculatorul
electronic, „PC” sau „Personal Computer”, aşa cum îl ştim mai toţi.
Dincolo de faptul că am învăţat enorm de multe folosind acest excelent instrument,
ceea ce mi se pare cel mai important este faptul că prin intermediul PC-ului, am reuşit o altă
performanţă, care altfel, ar fi însemnat un consum de resurse enorm şi inaccesibil mie.
Este vorba despre descoperirea şi punerea în valoare a aptitudinilor native pe de
o parte iar pe de altă parte, dezvoltarea de noi aptitudini.
Atunci când am decis să public, am făcut-o pe internet.
Internet, este un mijloc de comunicare excepţional şi pe lângă posibilităţile deosebite
de a comunica dincolo de greniţele ţărilor, cu sute de milioane de oameni din toate colţurile
lumii, internet ne oferă o posibilitate extraordinară şi anume, aceea de a ne împărtăşi
experienţa de viaţă şi experienţa profesională.
Există în acest moment multe modalităţi de a face aceasta, între care amintesc doar
reţelele sociale, de tipul NetLog, WebLog, Hi5 Squidoo (sunt foarte multe altele), blogurile
şi încă una, forumurile de discuţii.
Dacă ar fi să ne mulţumim doar cu aceste trei instrumente şi tot înseamnă enorm de
mult!
Activitatea mea pe internet în perioada iulie 2006 – ianuarie 2009 (acum când scriu încă
îmi lipseşte accesul la internet...), înseamnă peste 100.000 de situri web vizitate, peste 2000
de situri web la care am făcut recenzii şi câteva zeci la care am scris, am publicat sau am
adăugat comentarii la articolele publicate, peste 15 situri web realizate şi administrate de
mine.
Ştiu că încă este foarte puţin, că am enorm de muncit, dar cred că este suficient să vă
formaţi o imagine despre ceea ce înseamnă calculatorul electronic privit din perspectiva unui
instrument de luicru şi mijloc de muncă.
Există astăzi enorm de multă informaţie pe internet, din toate domeniile şi volumul de
i9nformaţie creşte zilnic, prin contribuţia a sute de milioane de oameni, care îşi împărtăşesc
experienţa profesională şi de viaţă folosind internet.
Putem astăzi învăţa cu o viteză care ne este nouă convenabilă, apelând la cursuri în
format electronic, la cărţile în format electronic şi chiar cursuri interactive derulate pe internet,
stând pur şi simplu acasă, în faţa calculatorului.
Acum spre exemplu, resimt foarte acut lipsa internetului, pentru că am plecat din ţară
sub presiunea multor necesităţi şi în cele trei luni avute la dispoziţie, am avut enorm de multe
de rezolvat şi multe dificultăţi de înlăturat. Din acest motiv, am renunţat la pregătirea
minimală într-o direcţie care aici, se dovedeşte a fi decisivă: învăţarea limbii locale. Dacă
aveam mai mult timp la dispoziţie, poate aş fi putut să mă familiarizez măcar cu un bagaj
minimal de cuvinte în limba Greacă, un minimum de abilităţi în a purta conversaţii foarte
uzuale. Acest handicap îl resimt şi atârnă mult mai greu decât vă puteţi imagina, mai ales cei
care aţi petrecut toată viaţa în ţară, fără să fi ieşit măcar o dată în afara ţării, cum este cazul
meu. Dincolo de şocul contactului cu o altă civilizaţie, o altă cultură, alţi oameni, alte obiceiuri
şi tradiţii, rămâne presiunea existenţei zilnice, a asigurării celor necesare traiului în această
lume, total nouă pentru mine.
Ei, acum imaginaţi-vă că pe Internet, există uneltele necesare (dicţionare, seturile de
ccaractere specifice limbii Greacă, programe de tradus din Română în Greacă şi invers) şi ele
sunt gratuite! Cred că vă imaginaţi uşor ce diferenţă uriaşă ar fi fost dacă aş fi avut acces la
internet.
Aşa, sunt nevoit să învăţ „din zbor”, cum se zice, să mă bazez aproape exclusiv pe
memorie. Lipsa mijloacelor financiare, mă împiedică să am acces la dicţionare şi alte materiale
indispensabile studiului unei limbi atât de diferite de limba Română, din toate punctele de
vedere. Menţionez că alfabetul este foarte diferit de al nostru şi că spre deosebire de greacă,
limba română este o limbă fonetică. Asta înseamnă că ceea ce se aude se scrie şi invers, se
citeşte exact cum se scrie. În Greacă, există zeci şi sute de reguli de pronunţie şi e foarte greu
să înţelegi pornind de la zero, mai ales că, pronunţia diferă de la cartier la cartier, pentru
aceeaşi grafie. Adică, fiecare citeşte altfel acelaşi cuvânt!
A urma cursuri de limba Greacă aici, este o utopie din multe cauze, între care faptul că
o singură oră de instruire, aici costă 15 euro! A învăţa Greaca în 10 ore, cum se laudă sute de
cursuri de tot felul, e în cazul cel mai fericit o farsă sinistră!
În cele trei luni scurse de când ne aflăm, aici, am reuşit să învăţ vreo treizeci de cuvinte
uzuale. E drept, m-am concentrat asupra învăţării scrisului şi cititului, astfel încât să pot folosi
internet atunci când voi avea acces la o conexiune şi desigur, atunci totul va decurge într-un
ritm foarte accelerat.
Am făcut această paranteză, pentru a sublinia faptul că un calculator legat la
internet, este un instrument de învăţare extrem de puternic şi, în acest moment,
inegalabil, datorită accesului la foarte multe resurse GRATUITE, aflate doar pe internet.
Este de departe cel mai ieftin mod de a învăţa extrem de multe, într-un ritm
convenabil şi practic, în orice domeniu.
Încheiem aici aceswt capitol cu convingerea că cel puţin, te-am pus pe gânduri serios
de tot, astfel încât să fii pregătit sufleteşte pentru a îţi lua zborul într-un fel aparte,
adică, pentru a face...
Afaceri la domiciliu
I VISUL
Este ora 10... Razele Soarelui pătrund printre storurile căsuţei noastre de lemn de pe
malul mării.
— Auzi Moni, azi sunt obosit, vreau să mai zac în pat niţel, ieri am tras tare...
— Mmmmhmmm...
— Te duci tu să verifici mesajele pe mail?
— Mmmmhmmmm...
— Hai mă, te rog frumos!
— Mmmmhmmmm...
— Te duci?
— Chiar acuma? Mai stau niţel...
S-a făcut între timp ora 11... Monica se ridică din pat alene, se duce la baie, se spală şi
revine agale în dormitor.
— Am aruncat o privire pe laptopul cu mailurile. Sunt vreo trei sute la vânzări. Mai
puţine ca ieri... La corespondenţă, sunt cam 150 parcă. Putem să mai lenevim dacă vrei, dar
vezi că în Club, avem de lucrat ultimele trei cărţi primite de la membri. Mai avem de şlefuit
niţel cursurile şi mai am eu ceva în grupa mea de curăţenie. Se pare că se adună tot mai mulţi.
La astea m-am uitat. Ce facem?
— Care e programul pe azi?
— Trei cărţi – corectură şi trebuie terminate în patru zile, conform planificării. După aia
să facem partea de promovare cu tot ce trebuie, încă o săptămână. Vezi că mai avem de filmat
exterioarele la videoclipurile de prezentare a cărţilor, interviul cu Ashoka şi pentru asta, avem
doar o zi în plus! Hai, urneşte-te, că trece timpul!
— Mda... Cred că mai avem de făcut programul şi pentru întâlnirea de luna asta cu
membrii Clubului, să vedem ce pregătim pentru anul viitor, în linii mari. În vara asta, a mers
foarte bine, dar anul viitor, vreau să scoatem cel puţin trei administratori şi un manager! Sunt
destui foarte buni, depinde de noi cât suntem alături de ei. Cum muncim...
* * *
Da. Lucrăm de acasă! Lucrăm în faţa calculatoarelor, iar Clubul, este Clubul
Oamenilor de Succes. Este o afacere online. Vom mai vorbi despre asta, la vremea
potrivită.
Ce înseamnă nivelul „Administrator” în cadrul Clubului? Oameni care au învăţat să
creeze VALOARE şi să şi-o pună în circulaţie, în cadrul unei comunităţi online. Aceşti oameni,
au ajuns să realizeze venituri anuale de minim 20.000 euro, lucrând pe internet, făcând de
acasă exact ceea ce îi face fericiţi. Ne întâlnim periodic, muncim împreună, ne distrăm
împreună, obţinem succese împreună şi în general, facem tot ce ne face fericiţi şi ne
împlineşte, de acasă. Avem timp suficient pentru toate, dar mai ales pentru noi înşine!
Ce înseamnă nivelul „Manager”? Venituri anuale de 200.000 euro. Suficienţi bani
pentru oricine, pentru a porni orice nouă afacere. De aici şi denumirea „Manager”. Considerăm
că, cine a reuşit să atingă acest nivel în cadrul clubului, este în măsură să înceapă oricând o
nouă afacere, să îşi descopere noi şi noi aptitudini sau, să îşi dezvolte unele noi. Imaginaţia şi
cerul, infinitul, sunt singurele limite! Şi acestea, temporare şi formale!
că oricine poate avea succes şi că dimensiunea succesului, depinde doar de cât de mari sau
mici sunt visele fiecăruia.
Iar noi avem vise foarte mari!
Ceea ce este important în club, este să vrei să ai succes şi prin urmare, să faci ceva
pentru a îl obţine. Restul, înseamnă lucru în echipă. O Echipă din ce în ce mai mare şi din ce
în ce mai puternică, cu fiecare zi care trece.
O mare Familie! Familia Creatorilor de Valori!
A doua:
„Vreau să intru în afaceri. Am ceva bani puşi deoparte. Care ar fi cea mai bună
soluţie (afacere)?”
E aici o confuzie gravă între „a face afaceri”, ceea ce înseamnă a avea obligatoriu
competenţe extinse dincolo de nivelul mediu în mai multe domenii conexe (drept comercial,
legislaţia muncii, managementul afacerilor, marketing) şi a face „acte simple de comerţ”
(vezi Codul Comercial, art 990... 1450 şi Codul Civil).
A face acte simple de comerţ, înseamnă mai simplu exprimat, a lua o marfă de la un
vânzător oarecare (en-gros de obicei) şi a o revinde cu un preţ mai mare. Cine face astfel de
lucruri (adică circa 80% din aşa zisele firme!!) este de fapt un simplu vânzător! Atât şi nimic
mai mult! VÂNZĂTOR!!
Ori, de la vânzător la om de afaceri, e o cale aşa de lungă cum greu se poate
spune în câteva cuvinte.
Iar drumul, trece obligatoriu prin cunoaşterea legislaţiei, întocmirea unui plan de
afaceri, închegarea unei echipe, testarea ei, rodarea şi în fine o sumedenie de alte etape care
durează minimum 5 ani. Abia după cinci ani, dacă afacerea mai există, se poate spune că
vorbim despre o afacere a unui om de afaceri şi încă, sunt multe de luat în discuţie şi după
aceşti cinci ani.
Aşadar, am avut indicii şi informaţii clare privind ceea ce se caută, ce merge prost,
de ce merge prost şi ce ar trebui făcut.
Ce ar trebui făcut, a reieşit din analiza greşelilor pe care le-am făcut eu însumi.
Voi vorbi foarte pe scurt despre principala greşeală şi cauza pentru care am întârziat cu
multe proiecte...
Principala greşeală...
După ce în aprilie 2007 am realizat pagina de prezentare pentru prima ediţie „Ritmuri
Interioare”, am început să descopăr mecanismele de bază ale afacerilor online. Mi-am dat
seama că îmi lipsesc foarte multe cunoştinţe de bază şi că realizarea unui sit web, este cu totul
altceva decât crezusem eu la început. Că sunt enorm de multe de învăţat. Acest volum mare
de cunoştinţe lipsă, m-au împiedicat să văd adevărul cel mai important...
Care era acest adevăr?
A învăţa să realizezi situri complexe, să administrezi un sit, înseamnă o investiţie
importantă în dezvoltarea aptitudinilor şi sporeşte mult valoarea personală. Pe de altă parte
însă, atunci când cumperi un camion de exemplu, trebuie să te gândeşti bine dacă ai ce căra
cu el şi astfel să faci bani, măcar 5 ani, zi de zi! Altfel, e o cheltuială inutilă! E mai ieftin să
închiriezi un camion pentru o zi sau câteva zile, îţi faci treaba şi gata!
Ei bine, după ce am învăţat să fac şi să administrez situri, am descoperit unde este
greşeala mare pe care am făcut-o... Aveam deja un sit.
Ce aveam de vânzare pe acel sit?
Practic, în afară de cartea „Ritmuri Interioare”, doar spaţiu pentru reclamă. Am şi
acţionat în această direcţie, dar mi-am dat seama că ceea ce îmi lipseşte sunt produsele.
Produsele mele!
Da, a fost bine că am învăţat, este foarte bine şi aşa, doar că tot învăţând, am scăpat
din vedere că am nevoie să mai şi trăiesc din ceva. Am neglijat acest aspect şi am ajuns în
final să suport consecinţele acestor neglijenţe.
Aşa am înţeles că sunt obligatorii două etape:
I. Planificarea acţiunilor şi a resurselor.
II. Realizarea de produse proprii.
fapt, ceea ce lipseşte şi de obicei e considerat „defect”, este în realitate, un potenţial latent, un
potenţial mai puţin dezvoltat.
Ori, atunci când pui împreună totul, adică şi potenţialul verificat şi cel latent,
câştigul este enorm!
Potenţialul verificat, este cel care s-a dovedit a produce valoare care poate fi
convertită în orice altă resursă este necesară paşilor următori, fie că e vorba de bani, o casă, o
maşină, un atelier de producţie sau de creaţie. Acesta este cel care asigură resursele
fundamentale: Locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte şi educaţie.
Potenţialul latent, înseamnă acele calităţi care încă au nevoie de dezvoltare pentru a
putea produce valori care să fie acceptate şi recunoscute ca atare în circuitul valorilor.
Acum, hai să vedem împreună câtă energie se iroseşte ignorând potenţialul lucrului
de acasă, pe internet şi de aici, ce sume colosale de bani ratăm să câştigăm pentru că
a lipsit O IDEE!!
Dacă un milion de oameni muncesc împreună cu mine UN MINUT ZILNIC, realizăm
împreună, în fiecare zi, cât aş face eu în:
— 16.666 ore şi 40 minute, sau
— 694 zile 10 ore şi 40 minute, sau
— 1 an 11 luni 26 zile 10 ore şi 40 minute!
Altfel spus, în 10 minute de muncă zilnic făcută, dar în mod inteligent, facem
împreună cât aş face eu în 19 ani singur!
Şi asta, putem face ÎN FIECARE ZI!
Mai este aici o diferenţă fundamentală!
Un milion de oameni, înseamnă un milion de idei!
Sau, hai să scad rata imaginaţiei la jumătate, adică 50%. Tot rămân 500.000 idei zilnic!
Sau, hai să fim şi mai prudenţi decât atât, să zicem că reducem imaginaţia grupului la 10%.
(Apropos, îţi place ideea că eşti lipsit(ă) de imaginaţie?!) Tot au rămas 100.000 idei zilnic!
Şi dacă avem împreună doar 0,001%, (Aiurea! Chiar crezi că suntem lipsiţi de orice
imaginaţie?! Ia uite-te în jur şi vezi câtă lume bârfeşte! Asta ce-o fi? Eu asta cred că e!
Imaginaţie!) asta înseamnă zilnic 10 (zece!) idei noi de dezvoltat, ZILNIC!
WOW! Cap şi minte să avem să ştim ce să facem cu ele!
Dar e obligatoriu să începi cu un milion de oameni?
Citiţi cu atenţie datele de mai jos!
După cum se vede din exemplul de mai sus, este extrem de dificil să ghiceşti chiar şi pe
departe ce explozie de creativitate înseamnă mai mulţi oameni care lucrează împreună,
doar 10 minute zilnic!
Hai acum să lăsăm imaginaţia să lucreze şi să ne jucăm puţin cu cifrele!
Admitem că o idee oarecare, vine la 100 minute. (Urâtă ipoteză! O singură idee la
zece zile?!? Greu de crezut!! Mie îmi vuieşte capul de idei!)
Dezlănţuirea creativităţii
Oameni timp/om total timp total idei total idei total idei
(min) /zi (min) /zi /lună /an
5 10 50 0,5 15 180
10 10 100 1 30 360
20 10 200 2 60 720
50 10 500 5 150 1800
100 10 1000 10 300 3600
200 10 2000 20 600 7200
500 10 5000 50 1500 18000
1000 10 10000 100 3000 36000
2000 10 20000 200 6000 72000
Dintr-o primă ochire: Un milion de oameni, e chiar prea mult! Până şi 2000, sunt prea
mulţi! Ajung câteva zeci de oameni, fiecare cu alte aptitudini...
Hai să continuăm acum scenariul Laboratorului de Creaţie!
La sfârşitul celor 10 minute de muncă zilnică a unui grup de creaţie format din 5
(doar cinci!) oameni, vom avea 0,5 idei. Asta înseamnă în realitate, o idee la două zile, şi 15
idei lunar.
Acum, dacă împărţim numărul de idei în mod egal la cei cinci membri, rezultă că lunar,
putem crea 3 produse noi pentru fiecare membru, ceea ce înseamnă că, la sfârşitul anului,
zestrea de produse a fiecărui Creator, numără 36 de produse! Şi asta, doar în primul an!
Mai are rost să luăm în calcul şi creşterea eficienţei odată cu acumularea de experienţă?
Câte produse se pot face după doi, trei,... ani de muncă împreună?
Hai să dăm o cifră, de dragul aritmeticii! După cinci ani, echipa are disponibile pentru
schimb sau vânzare 900 (nouă sute!!!) de produse!!
Hai acum să zicem că toate produsele noastre se vând la un preţ unic, de 50 cenţi
bucata şi că vindem lunar, în fiecare magazin (pagină web!) câte un singur produs
(doar atât?! Hai să fim serioşi! Dar, hai să zicem şi aşa...).
Pe internet, totul se face automat, aşa că, practic facem doar un singur lucru:
supraveghem buna funcţionare a sistemului!
Iată calculul:
100 magazine x 1 produs/zi x 365 zile x 0,50 euro = 18.250 euro
Cât înseamnă asta împărţit la fiecare membru pe fiecare an?
Venit mediu anual = 18.250 / 5 (1 an x 5 membri) = 3.650 euro (!!!) sau, 182,50 per
magazin (am calculat venitul anual pentru 20 magazine).
Repet: 3.650 euro anual sau, un salariu lunar de 304
euro, partea fiecăruia!
Interesantă socoteală!
Să vă mai întreb dacă avem şi 100 de „magazine” în limba Engleză (40 de fiecare
membru)?
Al patrulea dar
Este ceva vreme de când lucrez la proiectul „Ritmuri Interioare”. Încet-încet, pe măsură
ce cărţile s-au conturat, am reuşit să îmi descopăr şi ce-a de-a patra aptitudine nativă:
Capacitatea de a identifica talentele. Sau, altfel spus, zestrea nativă, Harurile care
există în ceilalţi.
Multă vreme am crezut că atracţia stranie pe care o resimţeam faţă de un om sau altul,
era legată de aspectul fizic, de trăsăturile feţei, ochi, culoarea părului. Anii au trecut, am
început să citesc despre „lumea de dincolo”, despre extrasensibilităţi şi una din vorbele
înţelepte foarte răspândite, a început să mă macine: „Ochii sunt oglinda sufletului”.
Având extrasensibilităţi native, simţeam că această vorbă ascunde în ea o experienţă
vastă. Ce voiau oare să ne transmită generaţiile care au transmis această învăţătură cu atâta
tenacitate, prin veacuri, din om în om?
Unul din aspectele care mi s-a reproşat de multe ori de către mulţi oameni, este faptul
că privesc omul fix în ochi. În tinereţe, fiind eu mai impertinent, aveam obiceiul de a mă
eschiva printr-o replică pe care acum o consider grosolană: „Şi unde ai vrea să-l fixez, în
picioare?”
Îmi dau seama că într-un anumit sens, aveam dreptate. Mi-au trebuit însă mulţi ani să
pricep ce anume îi determina pe oameni să spună asta despre mine.
Există multe feluri de a privi omul în ochi. În câteva articole publicate pe blogul
„Proiectul Ritmuri Interioare”, am abordat mai pe larg problema mesajului şi a frecvenţei
purtătoare a acestuia.
A fost nevoie de mulţi ani ca să înţeleg legătura dintre felul în care priveşti omul în ochi,
mesajul care îl primeşti şi mesajul pe care îl transmiţi şi de asemeni, cel mai important,
frecvenţa purtătoare pe care are loc acest schimb de mesaje.
Aici era „mărul discordiei”. Frecvenţa purtătoare.
Având darul natural de a pătrunde în sufletul omului privindu-l în ochi, îl făceam să se
simtă expus, dezvăluit, până în cele mai tainice străfunduri ale sale. Un astfel de act, poate
răni adânc o fire delicată şi această epropiere, poate pricinui răni sufleteşti uneori grave.
A fost nevoie de multă muncă şi mult efort de studiu şi experimente destul de dificile,
pentru a înţelege cum trebuie folosit acest dar, care tehnic, se mai numeşte empatie şi constă
în capacitatea de a intra în rezonanţă la nivelul corpului astral (corpul emoţional).
Frecvenţa pe care se poate intra în rezonanţă însă, se situează într-o bandă destul de
largă ceea ce dă nuanţe diferite sentimentului de comunicare care este perceptu de către cdei
care intră în contact astfel.
Am descoperit cu mare dificultate de exemplu că atunci când eşti absent sau mânios şi
priveşti pe cineva în ochi, provoci o reacţie de respingere inconştientă din partea celuilalt.
Abia când am început să studiez Viaţa prin prisma Liberului Arbitru, am înţeles că
dincolo de avantajul pe care îl poate prezenta dezvoltarea empatiei, ea prezintă nişte riscuri şi
nişte responsabilităţi: Cât de curat sunt sufleteşte? Ce anume conţine mesajul pe care îl
transmit? Ajută omul în evoluţia sa, îl frânează sau, poate chiar mai rău, îl blochează?
Pentru a înţelege responsabilitateaq acestui act, al privitului în ochi, o să iau un
exemplu sugestiv: Vă simţiţi bine când întâlniţi pe stradă cerşetori care au o anumită formă de
invaliditate? Starea lor, vă transmite aproape spontan un sentiment de disconfort. Acesta este
mesajul care pleacă de la cel care cerşeşte. Singulul lucru pe care şi-l mai doreşte, este să fie
deplâns, compătimit şi să fie întreţinut de către societate.
Ultima parte a mesajului e ceea ce vă deranjează şi vă stârneşte sentimentul de
disconfort. Pentru ce vă pretinde să îl întreţineţi? De ce vă consideră vinovat de drama sa? Cu
ce anume i-aţi greşit de vă condamnă? Pentru că, hai să recunoaştem cinstit, un om care
cerşeşte, condamnă indirect pe ceilalţi pentru mizeria în care se zbate. Este oare adevărat?
Cu ce mă puteţi împiedica voi, cei care citiţi, să ies pe stradă să cerşesc, dacă asta
vreau? Sau cu ce mă puteţi împiedica să iubesc răsăritul Soarelui, dacă asta vreau?
Da, mă puteţi împiedica să mai văd Soarele, închizându-mă într-o încăpere fără
ferestre, întunecată. Asta însă mă poate împiedica să iubesc şi mai mult Soarele şi Lumina?
Am reflectat ani mulţi asupra felului în care are loc comunicarea directă, pe cale
empatică între oameni, deoarece mai ales în primii ani de viaţă, copil fiind şi foarte deschis,
avid de cunoaştere, am fost victima rezonanţelor spontane şi trăiam sentimente inexplicabile,
pe care deşi le simţeam străine de mine, le simţeam producând efecte clare asupra mea. De
multe ori, erau efecte negative, ca urmare a transmiterii stărilor interioarte de mâînie, furie,
ură, gelozie, ale unor maturi aflaţi în jurul meu.
Dacă pentru un om matur aceste cuvinte au un înţeles destul de limpede, imaginaţi-vă
în ce situaţie se află un copil care simte faptul că cineva e mânios fără să ştie ce e aceea
mânia; simte gelozia, ura, furia, invidia, fără să ştie ce anume trăieşte şi mai ales, de ce.
Ajuns în acest punct cu expunerea, cred că am reuşit să vă fac să înţelegeţi la ce poate
fi folosit acest dar al empatiei, ca şi cel al clarviziunii şi poate încă multe alte extrasensibilităţi.
Toţi cei care vă recunoaşteţi în această descriere, puteţi contribui la dezvoltarea
personală conştientizând aceste aptitudini şi mai ales, descoperind pe cei care vă seamănă şi
împărtăşind cu ei experienţa acumulată. E singurul mod în care putem evolua în viaţă mai
bine, mai frumos şi desigur, către succes. Oricine îşi doreşte să aibă succes în viaţă, indiferent
ce înseamnă succesul pentru fiecare din noi.
Dar putem începe prin a ne ajuta unii pe alţii într-un fel simplu, uşor de pus în practică
şi extrem de folositor pentru toţi: Descoperindu-ne reciproc aptitudinile native şi apoi,
ajutându-ne să le dezvoltăm din ce în ce mai mult.
Ca o aplicaţie practică a acestei afirmaţii, am să subliniez faptul că aptitudinea de a
identifica talentele, deşi a existart înăuntrul meu de la naştere şi a avut un nivel de dezvoltare
destul de ridicat, am înţeles-o abia după ce am publicat cartea şi încă, spre ruşinea mea,
datorită celor cu care am intrat în acest fel în contact. Adică, indirect. Spre cinstea celor care
citind ceea ce scriu şi mai ales de dragul Adevărului, sunt pus în situaţia de a recunoaşte faptul
că abia descoperind pe internet oameni care au aptitudini diverse, mi-am dat seama că există
un „ceva” care mă atrage către ei.
Deşi cunoşteam fenomenul de rezonanţă şi o parte din tipurile de manifestări pe care le
poate îmbrăca, în această direcţie, aveam prea puţină experienţă şi consider că încă am enorm
de multe de învăţat.
Am înţeles însă că a aborda aceste aspecte în echipă, în grup, dă rezultate mult mai
bune şi mult mai rapide.
Pe de o parte, pentru că în această carte am vorbit despre „cum să faci bani”, a
descoperi talentul cuiva sau chiar talentele, este un fapt în avantajul tuturor. Talentul nativ,
este o garanţie certă a calităţii.
Trebuie să învăţăm să ne cultivăm valorile, să le promovăm şi să le valorificăm în cea
mai mare măsură posibilă.
Cred că în articolele de pe blog, voi ridica spre dezbatere, problema valorificării unor
resurse despre care ştim prea puţine: Inteligenţa, invenţiile şi inovaţiile.
Am explicat în această carte ce înseamnă şi ce valoare reprezintă inteligenţa înglobată
într-un produs sau într-un serviciu şi ce înseamnă venituri pasive.
Ca exemplu, o să amintesc faptul că o imprimantă de calculator, înglobează în ea circa
3000 de brevete de invenţie şi inovaţie.
Cred că merită să reflectăm adânc împreună la modul în care ne folosim TIMPUL,
inteligenţa, capacitatea de creaţie şi la felul în care tratăm aptitudinile native ale noastre şşi
mai ales ale copiilor noştri.
Am să mai spun în încheiere că există o mină de aur încă lăsată în părăsire şi pe care
suntem datori să o valorificăm: pensionarii noştrii. Sunt milioane de pensionari cărora le putem
oferi clipe unice de fericire, apelând la experienţa lor de viaţă.
Am un astfel de prieten, care se apropie de venerabila vârstă de 80 de ani, care are mai
multe brevete de invenţie şi inovaţie. Are încă multe idei în curs de bgrevetare. Este un om a
cărui companie îmi lipseşte enorm de când am plecat din ţară.
Pentru public, numele său, este Zem Brevis. Vă va face plăcere să îl vititaţi pe internet,
vă asigur!
Îl puteţi găsi destul de uşor cu Google, dar pentru confortul dumneavoastră, iată mai
jos câteva link-uri care sper să vă dea o imagine asupra omului din spatele acestui pseudonim
publicistic: Croitoru Dumitru.
Ca el, sunt convins că sunt zeci de mii. Avem nevoie unii de alţii iar acum avem la
dispoziţie internetul pentru a ne cunoaşte. Ceea ce ne rămâne de făcut, sunt două posibilităţi,
aşa cum spuneam în motto-ul pus la începutul capitoluluii „Spaţiul Vital” din primul volum:
1. Să facem nimic; să lâncezim adică, să ne văităm şi să pierdem timpul căutând
vinovaţi şi justificări pentru neputinţele noastre, pentru ignoranţa noastră;
2. Să acţionăm, fiecare potrivit aptitudinilor noastre, pentru a crea valori, a le
promova, a le introduce în circuitul valorilor şi în final, pentru a le valorifica, aşa cum m-am
străduit să prezint acest ciclu, în cartea pe care tocmai ai citit-o dragul meu OM, PRIETEN şi
PARTENER DE DRUM PE CALEA SUCCESULUI!
”Singurul lucru pe care oamenii buni trebuie să-l facă pentru ca răul să
triumfe, este să fie inerţi."
(Edmund Burke, 1729-1797)
Sunt conştient de faptul că sunt un ignorant în multe direcţii, iar în unele, abia dacă am
deschis ochii şi am început să descopăr câte ceva.
Mai sunt însă conştient de un fapt important şi anume acela că publicând ceea ce am
scris, am deschis calea către comunicare cu toţi cei interesaţi să comunice. Mi-am împărtăşit
experienţa de viaţă, am sistematizat-o cât şi cum m-am priceput şi am creat o bază de pornire
atât pentru propriile mele acţiuni, cât şi pentru ale oricărui om interesat de propriul succes.
Îmi doresc în continuare să scurtez cât de mult posibil redactarea cărţii lui Monica,
„Elev la Şcoala Succesului” pentru că cei care o vor citi, vor avea ocazia să descopere
adevăruri simple şi surprinzătoare în ea, cum eu însumi am descoperit.
Am descoperit de exemplu că pot fi în egală măsură elevul ei şi profesorul ei, aşa cum şi
ea a descoperit că poate fi elevă şi Maestru, în egală măsură şi că această experienţă, ne
îmbogăţeşte cu mult mai mult decât o sumă de bani consistentă, într-un cont bancar.
Am învăţat de asemeni că a dispreţui banii, înseamnă de fapt a dispreţui munca ce se
află în spatele banilor, TIMPUL investit în producerea valorilor pe care banii le exprimă în
calitatea sa de echivalent valoric. Iar această formă de dispreţ, înseamnă un fapt grav de
viaţă; pentru că a dispreţui munca oricui, înseamnă în fapt a dispreţui oamenii, fără deosebire.
Iar de aici şi până la a urî întreaga omenire, cred că este mai puţin de un pas.
Merită oare să facem acest pas?
Vreau să cred că prin cele trei cărţi scrise în acest anno domini 2009, „Autodezvoltare,
Ocultism, Extrasenzorial”, „Casa şi Familia” şi în fine, cea de faţă, „Cum să faci bani”, am oferit
cel puţin elementele minimale pentru a da un răspuns clar şi răspicat la această întrebare.
Vreau să cred că ele în sine sunt un răspuns.
Cuprins EOF